Columbianul Egan Bernal a trecut primul linia de sosire și la finalul etapei de ieri, la Păltiniș, și este cotat cu prima șansă la câștigarea Turului din acest an.
Pentru prima dată în istoria de șapte ediții, un rutier al pro-continentalei Androni Giocattoli ar putea bea șampanie din trofeul Turului Ciclist al Sibiului. Columbianul Egan Bernal, cel care a cucerit Transfăgărășanul cu o zi mai devreme, a trecut primul linia de sosire și la finalul etapei de ieri, la Păltiniș. Bernal s-a descurcat de minune pe cei 211,5 kilometri.
Încă de la începutul etapei de ieri au existat câteva tentative de evadare, fără succes însă. Plutonul a rulat compact o bună bucată de vreme. Abia pe ultimii kilometri s-au desprins câțiva cicliști. Când mai erau 500 de metri, Bernal a țâșnit ca un mare campion, trecând primul pe sub poartă, la diferență de 11 secunde de elvețianul Colin Stüssl (Team Roth Akros), în vreme ce locul al treilea a fost ocupat de moldoveanul Cristian Răileanu, de la continentala luxemburgheză Team Differdange Losch, singura echipă prezentă la toate cele șapte ediții ale Turului.
Bernal face colecție de tricouri la Sibiu. După ce la Bâlea Lac a obținut patru, acum columbianul a îmbrăcat trei. Celui galben, pe care-l va purta și azi, în ultima etapă, i s-au adăugat cele portocaliu și alb. Eduard Grosu continuă cu tricoul roșu. Nicolas Tivani l-a îmbrăcat pe cel albastru la Păltiniș, iar germanul Moritz Fusnegger pe cel verde.
Etapa de astăzi îi poartă pe cicliști prin nordul județului. Aceștia vor ajunge la Mediaș și se vor întoarce în Sibiu prin Pelișor, Bârghiș și Nocrich, sosirea fiind prevăzută în Piața Mare din centrul orașului, însă nu ca în anii trecuți, pe sub Podul Minciunilor și Turnul Sfatului.
Incident în Poiana Sibiului
Un incident în care a fost implicată o motocicletă MAI s-a petrecut în localitatea Poiana Sibiului. Un localnic nu a ținut cont de semnalele celor care însoțeau caravana și a ieșit cu autoturismul din curte, acroșându-l pe omul de ordine. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu urmări.
{{text}}