Paul Anton a fost împrumutat la Getafe sezonul trecut și nu a oferit încă detalii despre o eventuală revenire la Dinamo, dar fanii "câinilor" pun presiune pe conducere pentru ca mijlocașul să se întoarcă în "Ștefan cel Mare".
Fotbalistul de 26 de ani s-a căsătorit recent, iar fanii lui Dinamo au scris mare pe gardul stadionului un mesaj pentru proaspăta familie: "Casă de piatră, Paul și Paula Anton!" și au publicat imaginile pe Facebook.
În descrierea postării, dinamoviștii i-au transmis mijlocașului că îl așteaptă acasă, deși Contra s-a reorientat pentru cazul în care Anton va rămâne în străinătate. "Guriță" îl dorește pe Petrus Boumal, 24 de ani, liber de contract după ce ultimele șase luni le-a petrecut în Bulgaria, la ȚSKA Sofia.
Mijlocașul cu dublă cetățenie, camerunezo-franceză, și-a dat deja acordul să vină în "Ștefan cel Mare" și chiar a cerut referințe despre România în ultimele zile, doar că Dinamo îl tot amână.
Ionuț Negoiță este de acord cu transferul în cazul în care Paul Anton rămâne la Getafe. Spaniolii au o clauză de transfer definitiv a lui Anton, dar până acum nu au dat niciun semn, iar mijlocașul evită discuțiile despre revenirea în "Ștefan cel Mare", dorind să joace în cotinuare în străinătate.
32 de meciuri
a disputat Paul Anton pentru Getafe, formație care a promovat în LaLiga la finalul stagiunii trecute
{{text}}