Gigi Becali a anunțat că transferul lui Olimpiu Moruțan încă nu este rezolvat. Procentul din viitorul transfer este problema. Patronul FCSB nu ar vrea să-l mai includă, în timp ce moldovenii cer 25%. În schimb, a vorbit despre plecări, anunțând că mai are de dat afară 3-4 jucători.
"Ne-am înțeles la sumă, dar nu și la procente. Lui Gică Hagi îi dau 20%, dar altuia nu. Eu când risc, vreau să câștig mulți bani. Ori pierd tot, ori iau tot! Așa lucrez eu.
Oricum eu le mai las jucătorul un an de zile. Nu poate juca acum la noi. Nu are unde juca acum", a zis Gigi Becali la TV Digi Sport.
...despre alte posibile plecări: "MM și Dică au zis că nu vor aduce un fundaș central decât dacă vine un titular. Am vorbit cu MM și l-am întrebat când vine fundașul central. Am făcut curățenie la Steaua, gata. Mai am 3-4 jucători de care vreau să scap. Ăștia nu sunt acum la echipă". Dan Popescu, Rareș Enceanu și Sebastian Chitoșcă sunt probabil jucătorii pe care Gigi Becali vrea să-i dea afară.
{{text}}