Adrian Mititelu, fostul patron al clubului FC Universitatea Craiova, a pierdut într-un al doilea dosar împotriva Comitetului Executiv al FRF.
Dosarul, din aceeași speță privind dezafilierea, îi viza pe ceilalți membri ai CEx, în afară de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. Fostul președinte al Ligii și fostul președinte al Federației au fost achitați luna trecută de Curtea de Apel București (detalii AICI).
Aceeași instanță de judecată a decis acum să achite și restul oficialilor care au votat pentru dezafilierea Universității Craiova, pe data de 20 iulie 2011, anunță site-ul Curții de Apel.
Componența Comitetului care a votat dezafilierea Universității, pe data de 20 iulie 2011:
1. Mircea Sandu - președinte FRF (a semnat)
2. Dumitru Dragomir - primvicepreședinte FRF (nu a semnat)
3. Octavian Goga - vicepreședinte FRF (a semnat)
4. Marius Stan - reprezentant al cluburilor din Liga I (s-a abținut)
5. Cornel Şfaiţer - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat)
6. Marian Rusen - reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat)
7. Ștefan Stana - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
8. Cristi Bobar - reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
9. Paul Costas - reprezentant al cluburilor de copii și juniori (a semnat)
10. Marian Palarie - reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat)
11. Vasile Avram - președinte CCA (nu a semnat)
12. Sorin Ţerbea - reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (a semnat)
{{text}}