Pițurcă s-a întors pe Ghencea cu 25.000 de fani în tribună, Reghe a debutat cu 16.000 de suporteri strigându-i numele, dar pentru revenirea lui Dică nici nu s-au pus încă biletele în vânzare.
După o lună de pregătire petrecută în cantonamente, Nicolae Dică se întoarce acasă din postura antrenorului principal al vicecampioanei. Dar nu pe Ghencea, acolo unde a jucat ultimul meci în tricoul roș-albastru, acum șase ani, ci pe Arena Națională.
Doar că revenirea s-ar putea să fie una tristă pentru fostul decar al Stelei. Galeria veche refuză să mai vină lângă echipă, iar în ultimele două sezoane, fanii nu s-au înghesuit la primul meci acasă.
În sezonul 2010-2011, atunci când Victor Pițurcă a revenit ca antrenor la Steaua, Ghencea a fost plină până la refuz la primul meci din campionat.
Era etapa a doua și 25.000 de fani au stat ore bune la coadă, chiar și cu câteva minute înainte de startul partidei, pentru a pune mâna pe un bilet la duelul cu Știința și pentru a vedea debutul echipei în noul sezon cu Pițurcă.
Ghencea la primul meci al lui Pițurcă pe banca Stelei
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor
Aceeași atmosferă a fost doi ani mai târziu! Laurențiu Reghecampf semna cu Steaua și în prima etapă, jucată tot pe Ghencea, întâlnea chiar echipa de la care plecase, Chiajna.
16.000 de suporteri roș-albaștri au fost prezenți în "Templul fotbalului românesc" și l-au aclamat la scenă deschisă pe fostul fundaș dreapta care bifase 5 trofee în tricoul roș-albastru.
Singurul ghinionist la debut ca tehnician a fost Gâlcă. Primele două etape considerate pe teren propriu din sezonul 2014-2015, cu Universitatea Craiova și cu Pandurii, s-au jucat cu porțile închise. Iar la jocul cu Ceahlăul, primul de acasă, au fost doar 3.500 de fani.
Dică ar putea avea parte de aceeași situație. Până miercuri seară, oficialii vicecampioanei nu au făcut niciun anunț în ceea ce privește prețurile biletelor pentru primul meci al sezonului cu FC Voluntari, de duminică seară!
Câți fani au fost în ultimii ani la primul meci acasă al Stelei
"Trăirile sunt diferite pentru că acum sunt în postura antrenorului care trebuie să lucreze cu 27 de jucători pe care îi are în lot. Atunci eram doar un jucător care venea la antrenamente și după aceea era liber" Nicolae Dică, antrenor FCSB
{{text}}