Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Finala bum-bum! » Garbine Muguruza vs. Venus Williams se vor înfrunta sâmbătă, în ultimul act la Wimbledon

Articol de Luminiţa Paul   —  vineri, 14 iulie 2017

Garbine Muguruza, apoi Venus Williams și-au asigurat locul în ultimul act de la Londra, după ce și-au dominat copios adversarele.

Tabloul feminin mai are o singură căsuță de completat, cea cu numele și prenumele învingătoarei. Iar asta se va petrece sâmbătă, atunci când se va fi încheiat și finala. Până la urmă, după toate surprizele, poveștile frumoase, ierarhiile răvășite, coroana Wimbledonului 2017 se va disputa între două jucătoare care au mai luptat pentru ea. Nicio premieră din acest punct de vedere. Una dintre ele chiar a cucerit-o, de cinci ori, și revine în ultimul act, la 37 de ani, după o diferență de 8 și o minunată resurecție a carierei. Aceasta este Venus Williams, care reînnoadă puternic legătura ei de iubire cu iarba.

Cronologic însă, prima și-a asigurat calificarea Garbine Muguruza, finalista din 2015. Ea a întâlnit-o pe Magdalena Rybarikova, figura emoționantă a aceste ediții, ajunsă în semifinale după ce în luna martie a acestui an se găsea dincolo de locul 450 în ierarhia mondială. Operată la încheietură și la genunchi, slovaca și-a construit rapid drumul înapoi, iar pe iarba londoneză a atins vârfurile magiei. Totul până ieri, când în fața ei s-a aflat o stâncă. Muguruza a ieșit pe teren cu un plan de joc agresiv, pe care l-a executat cu determinare, luciditate și disciplină. N-a mai fost loc de atingerile măiastre ale Magdalenei, sufocată de mingile dure ale adversarei. O oră și 5 minute, 6-1, 6-1 și a doua finală a spaniolei la Wimbledon era bifată.

Sfaturile campioanei ajută


"Ceea ce s-a întâmplat acum e diferit față de data trecută", a explicat spaniola după meci. "Știi cam ce vei simți, știi cu ce te vei confrunta. Am fost însă mai calmă și mi-am controlat mai bine emoțiile". Asistată de-a lungul turneului de Conchita Martinez, singura iberică învingătoare aici, în 1994, Muguruza a beneficiat de sfaturile cuiva care a trăit clipele înalte în carne proprie. "Știe, pur și simplu, cum să pregătească un meci, cum să antrenze, ce să facă. S-o am de partea mea îmi dă încredere, e cineva care știe ce înseamnă să câștigi acest turneu". Acum, Garbine ar vrea să-și pună, la rândul ei, numele pe tabela verde la campioanelor.

Pentru asta va trebui să joace foarte bine în fața cuiva care a scris și continuă să scrie istorie pe iarba de la All England Club. Venus câștiga primul ei titlu aici în 2000, la 20 de ani. 17 ani mai târziu, e pe cale să se bată în a 9-a ei finală pe iarba londoneză. Semifinala cu Johanna Konta a avut suspans doar până la 4-4 în primul set.

Acolo a speculat Williams foarte bine o scădere în jocul britanicei și a atacat fulgerător. Amândouă au lovit puternic, intens, însă americanca are o experiență superioară în acest stil de joc. Într-un fel, ea, Serena și Lindsay Davenport l-au adus în circuit, impunând un model tot mai mult urmat de alte jucătoare. 6-4 în primul set, Venus atacând tare și inteligent pe serviciul secund al adversarei.

"Pariez mereu pe mine"


Ce a urmat e o desfășurare de forță și precizie a americancei. 6-2 în setul al doilea, în fața unei Johanna Konta tot mai des țintuită, îngenuncheată, uimită de loviturile cvintuplei campioane. A durat ceva mai mult decât prima semifinală, o oră și 13 minute, dar impresia de dominație a fost aproape la fel de copleșitoare. "Pariez mereu pe mine. Când mă uit dincolo de fileu, nu cred că mentalitatea corectă ar fi să cred în persoana aflată acolo mai mult decât în mine. Asta nu înseamnă că am câștigat tot timpul, dar am încercat mereu să-mi ofer singură cea mai bună șansă, indiferent de circumstanțe", a spus Venus la conferința de presă de după meci.

Cine va triumfa vom afla sâmbătă. Cu siguranță însă va fi o finală a mingilor împodobite cu scântei. Și una, și cealaltă știu ce înseamnă forța. Exactitatea și liniștea mentală vor face probabil diferența. Sau poate experiența. Nici una nu va ceda însă. Miza e prea atrăgătoare. 

"Încă sunt foarte concentrată. Mai sunt lucruri de făcut. Mai e un meci a cărui învingătoare vreau să fiu. Trebuie să ies pe teren și să joc bine. Mă încurajează faptul că am jucat bine tot turneul și tot anul"

Venus Williams

"Toate marile campioane au câștigat acest turneu Mă uit mereu la peretele cu numele învingătoarelor dinainte, multe se repetă. Aș vrea să-l văd și pe al meu acolo. Sunt aici, am încă o șansă, încerc să țin lucrurile simple"

Garbine Muguruza

Fețe vechi și noi

Azi se vor disputa semifinalele masculine, cu o distribuție puțin surprinzătoare. Sam Querrey, care anul trecut îl elimina pe Novak Djokovici, l-a scos din cursă pe Andy Murray și se află la prima calificare între primii 4 la un turneu de Mare Șlem din carieră. El îl va întâlni pe Marin Cilici, campionul de la US Open 2014, care însă se află și el la prima semifinală de Wimbledon a sa. În cealaltă se vor ciocni două nume cunoscute. Tomas Berdych revine în elită pe iarbă, el fiind finalistul de la Wimbledon 2010, într-o perioadă în care părea că are o scădere a rezultatelor. Dincolo de fileu va fi cel care face mereu istorie la Wimbledon: Roger Federer. Elvețianul caută al optulea titlu aici și mărturisește că e fericit cu nivelul de joc actual. "Dacă sunt surprins? Da, un pic. Planul a fost mereu să rămân puternic în acești ani ai carierei", a spus Roger, care va împlini 36 de ani luna viitoare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.