Fotbal   •   Liga 1   •   STADION CSU CRAIOVA

EXCLUSIV Prima reacție după scandalul legat de stadionul Craiovei! Un oficial CNI a explicat stadiul în care este arena

Articol de Marius Mărgărit   —  luni, 17 iulie 2017

După informațiile legate de problemele legate de construcția stadionului de la Craiova, Adrian Cefelan, Director de Investiții la Compania Națională de Investiții, a reacționat pentru GSP.RO.

Acesta a demontat zvonurile legate de problemele de la stadionul din Craiova și a explicat care este stadiul proiectului.

"Nu știu de unde a apărut nebunia asta. De fapt, nu demontăm, nu construim și nu o să refacem absolut nimic. Inițial, în 2014, s-a făcut un studiu de fezabilitate, un concept, iar pe baza lui s-a dat o Hotărâre de Guvern (HG 900/2014) pentru demolarea vechii arene și construirea celei noi. Conform legii, acesta nu trebuia să cuprindă toate stadiile ulterioare necesare construcției. De acest lucru s-au ocupat constructorii, CONA Sibiu și ACI Cluj, când s-a făcut proiectul tehnic. Atunci au făcut studiile de însorire, de vânt, studiul geotehnic de detaliu, scenariul de foc, etc. 

Acest proiect tehnic a fost upgradat mereu și în fucție de cerințele de omologare UEFA, dar și de legislația românească. În studiu de fezabilitate inițial erau alte date, iar acum stadionul are alte cote. De exemplu, suprafața totală era de 41.608 metri pătrați, iar acum este 54.159 metri pătrați. S-a făcut și inelul care înconjoară stadionul, conform normelor ISU. În plus, numărul de locuri a crescut de la 30.800 la 30.950 pentru că UEFA a cerut să fie mai multe locuri pentru persoanele cu handicap.


Inelul de sus nu se va reconstrui. Acolo au fost amplasate deja 4 studiouri TV, nu două ca în studiul de fezabilitate, pentru că între timp, UEFA a cerut condiții pentru dublă transmisie TV.

Toate modificările s-au făcut conform proiectului tehnic, de către firmele care au construit arena, care au făcut mai multe studii. Practic, am făcut o casă mai mare, la standardele UEFA și naționale în vigoare, care s-au schimbat din 2014 până acum. Și chiar am făcut-o cu bani mai puțini. Inițial, proiectul costa 241.635.000 lei, dar noi am reușit să-l scoatem cu 239. 970.000 lei. E o economie de aproximativ 400.000 de euro.

Acum nu facem decât să cerem o armonizare a legislației, în sensul că toate aceste lucrări au fost efectuate, dar trebuie să obtinem o nouă Hotărîre de Guvern, pe baza situației existente în teren. Constructorul va finaliza lucrările până în 25 august. După aceea se va constitui comisia de predare-primire către Primăria Craiova, iar eu sper ca acest proces să se încheie până în 15-20 septembrie. Nu îmi fac nicio problemă că ulterior Primăria Craiova va obține toate avizele FRF și ISU", a spus Adrian Cefelan pentru Gazeta Sporturilor.

 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.