Fotbal   •   Liga 1   •   CSA STEAUA

EXCLUSIV A plecat de la echipa lui Becali la CSA și atacă: "FCSB nu e Steaua!" :O

+6 Foto
Foto: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor

Articol de Alin Grigore   —  marţi, 18 iulie 2017

Junior Măcriș s-a alăturat lotului CSA Steaua condus de Marius Lăcătuș și Ion Ion, deși în trecut a jucat două meciuri pentru prima echipă a celor de la FCSB.

Tânărul atacant de 20 de ani nu consideră că transferul la Steaua e un pas înapoi, chiar dacă echipa va juca în Liga a 4-a sau a 5-a. Fotbalistul a lansat și un atac la adresa fostului său antrenor Laurențiu Reghecampf.

- Junior, vei juca juca la CSA până la urmă?

- Eu sper că da. Aici îmi doresc foarte mult să joc.

- Dar de unde schimbarea asta bruscă? Totuși, erai la prima echipă a celor de la FCSB și deodată ai dispărut.

- Domnul Reghecampf nu a dorit nici măcar să mă vadă un antrenament. Eram pe un tratament după o accidentare când a venit dânsul și nu am avut nicio șansă să demonstrez ce pot.


- Acum ești dispus să cobori ștacheta și să joci tocmai în Liga a 4-a sau a 5-a?

- Da, normal! Mai ales că joc la echipa mea de suflet. O să joc cu inima! Nu mă interesează alte detalii.

- Deci în viziunea ta FCSB nu e Steaua?

- FCSB nu e Steaua! A încetat să mai fie de ceva timp. Dar sunt bucuros că acum am șansa să pun umărul și să ajut adevărata echipă să ajungă unde îi este locul.

Peluza SUD îl susține

De altfel, Măcriș Junior a fost adoptat repede de Peluza Sud, care a fost ieri la primul antrenament al CSA Steaua. Suporterii de la Sud au venit cu un banner de încurajare pentru fostul jucător de la FCSB.


Save

Save

Save

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.