Mourinho a făcut o criză de nervi când arbitrul Allen Chapman i-a cerut să-l schimbe pe Valencia, ca să nu-l dea afară. Ecuadorianul faultase dur un adversar, în timpul amicalului pe care United l-a jucat cu Real Salt Lake (2-1).
Arbitrii, indiferent de meci, oficial sau un simplu test, au viață grea cu Jose Mourinho. "Centralul" american Allen Chapman n-a scăpat nici el de mânia tehnicianului portughez în amicalul lui Manchester United cu Real Salt Lake (2-1), disputat luni noapte.
Managerului "diavolilor" i-au sărit siguranțele în minutul 68, paradoxal!, în urma unui atac dur al fundașului său, Antonio Valencia, asupra lui Sebastian Caicedo.
Caicedo a primit îngrijiri vreme de două minute, ieșind apoi de pe teren sprijinit în cârje. În tot acest timp, "centralul" s-a rugat de Mourinho să-l înlocuiască pe agresor, avertizându-l: "Altfel îl dau afară". Jose s-a enervat, i-a refuzat propunerea, iar fundașul ecuadorian a primit "roșu" direct.
"N-am vrut să-l schimb pe Valencia pentru că și Caicedo fusese agresiv în câteva rânduri. Și n-a fost sancționat. Mata are glezna umflată din cauza lui", a comentat, frustrat, portughezul.
{{text}}