Alexandru Maxim, mijlocașul de 27 de ani al lui Mainz, i-a refuzat însă pe jurnaliștii care voiau să-l compare cu fostul conducător de joc al nemților, Malli: "Eu am stilul meu".
Alexandru Maxim va avea la Mainz 05 garanția ce i-a fost refuzată la Stuttgart. "Antrenorul Sandro Schwarz mi-a spus că vrea să fiu noul lui număr 10", a declarat mijlocașul în vârstă de 27 de ani bisăptămânalului Kicker sportmagazin. Altfel spus, că numărul de pe tricou se va reflecta și în poziția sa din teren: Mă simt foarte bine atunci când am libertate de mișcare între linii cu balonul la picior. E parte din forța mea ofensivă".
"Tricolorul" a refuzat, în schimb, o paralelă cu fostul "regizor" al roș-albilor, Yunus Malli. "Chiar dacă suntem același tip de jucător, mie nu-mi plac comparațiile. Am propriul stil și prefer să mă concentrez exclusiv asupra mea. Oricum, la Mainz, succesele au fost mereu rodul efortului colectiv, vedeta a fost întotdeauna echipa, nu un jucător sau altul", a punctat Maxim.
2.500.000 €a costat-o pe Mainz transferul lui Maxim de la Stuttgart. Cu tot cu bonusuri de performanță ar putea ajunge la 3 milioane
{{text}}