Fotbal   •   Liga 3   •   STEAUA

CSA Steaua și-a prezentat lotul » Declarații acide: "Gigi să-și vadă de rivalele din Liga 1, că văd că în ultimii doi ani n-a făcut-o. Echipa noastră are 21 de titluri"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 21 iulie 2017

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, Marius Lăcătuș, directorul tehnic al Stelei, alături de antrenorul Ion Ion, de directorul sportiv Ștefan Iovan, dar și de comandatul Cristi Petrea a prezentat lotul echipei pentru sezonul 2017-2018. 

"Vreau să le mulțumesc celor care au contribuit la formarea acestei echipe, celor din administrația clubului, antrenorilor care au vizionat meciurile, care au făcut selecția. Nu am simțit presiune, deși la ora aceasta trebuia să fim deja în pregătire, dar lucrurile pe care le faci cu răbdare îți aduc roadele mai târziu. Avem jucători noi, de perspectivă, unii cu experiență în ligile superioare.

Sunt sigur că nu vom întâmpina probleme în ceea ce privește promovarea din liga a patra în a treia și din liga a treia în eșalonul secund. Lotul ar putea fi îmbunătățit pentu că întotdeauna e loc de mai bine. Ne-am gândit în perspectivă, vrem să folosim acești jucători de 18 ani pe o perioadă lungă de timp. Ei ar putea să joace inclusiv în Liga 1. Eu nu văd de ce ar fi trebuit să aducem în cadrul lotului și jucători cu experiență bogată sau jucători care au evoluat la un nivel superior. Ne bazăm pe acest lot și suntem siguri că vor apărea și rezultatele.

Ne dorim să atragem cât mai mulți foști jucători care au evoluat la Steaua. Cu cât avem mai mulți astfel de oameni cu atât vom fi mai puternici. Sper să jucăm cu tribunele pline, iar jucătorii să simtă suportul fanilor steliști", a spus "Fiara".


Despre contrele la care echipa Armatei a fost supusă constant de Gigi Becali, Marius Lăcătuș a spus:

"Pe Gigi Becali ar trebui să-l preocupe contracandidatele din Liga 1, nu noi. În ultimii doi ani nu a reușit să facă acest lucru. Noi ne dorim să discutăm mai puțin de FCSB. Chiar nu ne dorim să răspundem de fiecare dată când domnul Becali va da o declarație la adresa noastră. Fiecare e liber să facă ce vrea pentru el și echipa pe care o reprezintă", a adăugat Lăcătuș. 

Ion Ion, noul antrenor al echipei, a vorbit și el despre așteptările pe care le are de la jucătorii Stelei. 

"Este un proiect cu jucători tineri, un proiect nou. Încercăm să ne completăm unii pe alții pentru a ne îndeplini obiectivele. Jucătorii sunt foarte disciplinați. Am fost foarte sceptic la început pentru că sunt jucători tineri, dar ei apreciază foarte mult munca. Ne-am oprit la un lot de 25 de jucători. Sper că ne vom desfășura activitatea cât mai bine". 


"Palmaresul până în 2003 e la noi"

"Când vorbim de fotbal, vorbim de palmares. Palmaresul este la noi până în 2003: 21 de titluri, 20 de Cupe, o Cupă a Campionilor, o Supercupă și 5 Supercupe ale României.

Avem o echipă tânără cu care ne propunem obiective mărețe. În 2020 să jucăm în prima ligă. Le mulțumesc celor care au sprijinit acest proiect și au muncit în ultimele șase luni. Azi avem un lot de 25 de sportivi cu care vom porni la drum", a spus și comandatul CSA Cristian Petrea.

Lotul Stelei pentru sezonul 2017-2018

Portari: Claudiu Chiș (25 de ani), Andrei Voican (18), Mihai-Horia Iancu (23)

Fundași: Mihai Butoi (18), Claudiu Zamfirescu (19), Ștefan Pădureț (18), Răzvan Prodan (18 ), Bogdan Sitaru (26), Sergiu Chirilă (18), Eduard Radu (17 ), Andrei Grigore (18)

Mijlocași: Roberto Chivu (18), Alin Predescu (22) Mihai Lolescu (18), Adrian Dorobanțu (18), Cadolar Curt (18), Adrian Vîlcea (19), Alin Turbatu (18), Andrei Pătrănoiu (24), Gabriel Peptănuș (18), Junior Măcriș (20),

Atacanți: Alexandru Izvoranu (18), Cătălin Mirea (19)

Staff-ul Stelei

Cristian Neagoe - Manager secție fotbal

Marius Lăcătuș - Director tehnic

Ștefan Iovan - Director sportiv

Ion Ion - Antrenor principal

Vasile Aelenei - Antrenor secund

Ioan Gabriel - Antrenor cu portarii

Mihai Velecholova - Organizator / delegat

Omer Șenol - Medic

Nelu Olteanu - Kinetoterapeut

Dragoș Ivașcu - Preparator fizic

"O să ajut cu toată experiența mea în tot ceea ce mi se solicită. Voi fi foarte atent la lotul echipei, voi urmări foarte multe meciuri. De asemenea, voi arunca o privire și către centrul de copii în așa fel încât să adun jucători valoroși" Ștefan Iovan, director sportiv Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.