International   •   Campionate   •   TRAGEDIE

Veste tristă în fotbalul mondial » Un fost coleg al lui Ștefan Radu are tumoare! Primele declarații

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 26 iulie 2017

Brazilianul Ederson, cu 50 de meciuri pentru Lazio între 2012 și 2015, se operează de cancer la testicule. "Voi câștiga și această bătălie și voi reveni", a anunțat cu optimism extrema lui Flamengo, 31 de ani.

Veste șocantă pentru un internațional brazilian. Un fost coechipier al lui Ștefan Radu, timp de trei sezoane la Lazio, suferă de cancer! Ederson, 31 de ani, are o tumoare testiculară și trebuie să se opereze de urgență. I s-a descoperit după ce extrema care a mai jucat la Lyon și Nice a testat pozitiv la un control antidoping făcut în Brazilia. "Având în vedere trecutul lui şi încrederea pe care o avem în el, ne-am gândit imediat că ar putea fi altceva. Așa am descoperit tumoarea", explică medicul lui Flamengo, echipa la care s-a transferat în 2015.

"40 de milioane cu tine"

Deși teribil afectat, Ederson rămâne optimist că intervenția chirurgicală de la sfârșitul acestei săptămâni îl va scăpa de pericol. "Sunt foarte trist, dar și liniștit, știu ce mă așteaptă. Voi câștiga și această bătălie, ca pe multe altele în viața mea, și voi reveni pe teren cât mai curând posibil. Mulțumesc tuturor pentru solidaritate", a declarat jucătorul. Susținut și de Flamengo: "Împreună în această luptă. Suntem 40 de milioane cu tine". 


4trofee a cucerit Ederson, o Cupă a Italiei, o Cupă a Franței, un titlu de campion Gaúcho, unul Carioca. E și campion mondial U17 în 2013

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.