Naționala sub 19 ani a României a pierdut meciul de deschidere la Europeanul din Slovenia, 21-26 cu marea rivală, Ungaria.
Reprezentativa sub 19 ani a României a început cu stângul Campionatul European care se desfășoară în Slovenia. Echipa pregătită de Ion Crăciun a fost învinsă de Ungaria, 26-21.
Maghiarele au controlat disputa de la un capăt la altul, România nepunându-le mari probleme adversarelor. Pentru românce ar fi putut fi o revanșă în fața Ungariei, la această generație, după ce acum doi ani, la Europeanul sub 17 ani, maghiarele le învinseseră în finala mică, 34-31.
Sorina Târcă, fiica fostei internaționale Mariana Târcă, a fost golgeterul României, cu 7 reușite, tot interul stânga fiind aleasă și MVP-ul echipei noastre în acest joc.
România va întâlni azi, de la ora 16:00, Suedia, al doilea adversar al grupei, iar sâmbătă, de la ora 16:00, va juca în compania Olandei. Suedia a pierdut meciul cu Olanda, 23-26.
Actuala generație a echipei României a ocupat locul 4 la Euro 2015, sub 17 ani, și locul 14 la Mondialul din 2018, sub 18 ani.
Junioarele joacă semifinale
Naționala sub 17 ani a României va juca azi, de la ora 20:15, în semifinalele Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Gyor (Ungaria). Echipa pregătită de Ion Ivan și Marius Dănuleț a terminat pe locul 2 în grupa A, în spatele Ungariei, și va întâlni prima echipe din grupa B, Rusia. Rusoaicele au obținut trei victorii la scor în preliminarii, trecând de Muntenegru (28-21), Franța (32-22) și Danemarca (31-20)!
În cealaltă semifinală, Danemarca va întâlni Ungaria, de la ora 18:00. Actuala generație va participa apoi, în luna august, la Campionatul European din Slovacia.
{{text}}