Dinamo a încheiat la egalitate meciul cu Athletic Bilbao de joi seara, scor 1-1, însă jocul prestat în repriza secundă îi îndreptățea pe "câini" să spere la o victorie.
Pe care au fost foarte aproape să o obțină, dacă tușierul nu ar fi ridicat fanionul la faza din minutul 64, în care Nemec a trimis mingea în poartă la capătul unei faze controversate.
Slovacul a primit mingea la aproximativ 20 de metri de poartă și a pătruns în careu, de unde l-a învins pe goalkeeperul bascilor cu un șut la colțul lung.
Bucuria dinamoviștilor a fost însă întreruptă de semnalizarea tușierului, care a ridicat fanionul pentru ofsaid.
La o zi după meci, Nemec a reacționat pe Instagram, postând o fotografie care părea să le dea dreptate dinamoviștilor: "Offside? Doar pentru unele echipe ", a scris slovacul pe InstaStory.
Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Athletic Bilbao din meciul tur al preliminariilor Europa League (DETALII, AICI)
- Meciul retur va avea loc joi, 3 august, de la ora 21:45, la Bilbao. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO
{{text}}