Florin Mergea, locul 42 în clasamentul de dublu, a postat un mesaj pe contul său de Facebook în care a anunțat că va face pereche cu Adrian Barbu, locul 824, după ce până acum îl avea partener pe Aisam-Ul-Haq Qureshi din Pakistan.
"Anul trecut și anul acesta am trecut prin mai multe accidentări, unele m-au obligat să pun racheta deoparte, altele m-au împiedicat să joc tenisul pe care îl doream. După Jocurile Olimpice nimic n-a mai funcționat decât in limite cât de cât acceptabile, iar pregătirea din iarnă a fost afectată mult și ea.
Când corpul îți transmite semnale, e timpul să stai și să le asculți. Ultimul a venit în timpul turneului de la Wimbledon. Aveam nevoie de o pauză, să-mi pun lucrurile în ordine și să mă odihnesc mental. Mă uit ce am făcut în ultimii 5 ani, unde am ajuns și unde pot ajunge dacă voi fi sănătos.
Într-o mare măsură sunt mulțumit de rezultate, și e un moment bun să-i mulțumesc Daianei pentru sprijinul ei, partenerilor mei de până acum, preparatorilor si fizioterapeutilor și nu în ultimul rând vouă, susținătorilor mei din tribune sau de la distanță", a scris Mergea pe Facebook.
"În ultimele 3 luni m-am antrenat alături Adrian Barbu, pe care îl cunosc de mulți ani și de fiecare dată când am ieșit de pe teren am avut satisfacția lucrului bine făcut! [...]
Nu pot spune asta despre toate antrenamentele pe care le-am avut de-a lungul anilor cu diverșii mei parteneri. Adi, un jucător cu perspective bune acum 11 ani când a fost nevoit să renunțe la tenis din diverse motive, a decis să revină în circuitul profesionist la dublu. Întotdeauna mi-am dorit ca pe circuitul ATP să joc alături de un român, anul trecut după Rio credeam că se va întâmpla, dar nu a fost să fie", a mai scris Mergea.
7 titluri ATP la dublu are Florin Mergea, alături de Olivier Marach, Lukas Rosol, Marin Draganja, Rohan Bopanna, Aisam-Ul-Haq Qureshi şi Horia Tecău
{{text}}