Liga 1

UPDATE Un jucător de la Viitorul s-a transferat în străinătate! A semnat pe 3 ani + primele declarații

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 31 iulie 2017

Gică Hagi a anunțat că Viitorul nu mai contează pe Vlad Morar, iar atacantul de 24 ani s-a transferat în Grecia.

update 14:15

"Impresarul Bogdan Apostu mi-a găsit această ofertă. Sunt încrezător că pot să îmi ating obiectivele și să intrăm în cupele europene în acest sezon. Nu știu ce s-a întâmplat la Viitorul. Dacă asta a fost decizia, nu am ce să mai fac. Merg pe drumul meu. Îmi pare rău că nu am rămas la echipă, dar trebuie să îmi urmez cariera. Sper ca acest club să fie o rampă de lansare pentru mine", a spus Vlad Morar pentru GSP.RO.

"Negociem de peste o lună cu Panaitolikos pentru Vlad Morar. Este un jucător cu multe calități, iar cei de aici au foarte mare încredere de el. L-au dorit foarte mult și tocmai de aceea au acceptat să plătească o sumă de transfer pentru el. Avem un pariu, că va marca peste 10 goluri, iar eu abia aștept să îl pierd"Bogdan Apostu, impresarul lui Morar, pentru GSP.RO

update 13:50

Vlad Morar a semnat cu Panetolikos.

Știrea inițială:

Presa greacă scrie de interesul celor Panetolikos pentru atacant. Hagi și-a dat acordul pentru ca Morar să plece, iar acesta va semna un contract pe 3 ani. Atacantul este deja în Grecia pentru a parafa înțelegerea cu Panetolikos.

Grecii vor plăti o sumă de bani pentru a-l lua pe jucătorul adus de Hagi în ianuarie. Sezonul trecut, Morar a jucat 29 de meciuri și a marcat 10 goluri în toate competițiile.

500.000 €este cota de transfer a lui Vlad Morar

De-a lungul carierei, Morar a mai jucat la U Cluj, Petrolul, Beitar Ierusalim, Rapid și ASA Tg. Mureș.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.