Mircea Rednic, antrenorul lui Mouscron face presiuni asupra conducerii, cerându-le șefilor să-i mai aducă jucători, după 1-0 cu Oostende, în prima etapă din Belgia.
O victorie în fața lui Oostende, echipă de Europa League, nu-i de ici, de colo. Mai ales când te numești Mouscron, iar sezonul trecut ai scăpat ca prin urechile acului de la retrogradare. Congolezul Jonathan Bolingi i-a adus 3 puncte echipei lui Mircea Rednic cu un gol marcat în minutul 65, dar tehnicianul român nu e mulțumit. Și face presiuni asupra conducerii să-i mai aducă jucători.
"Bolingi? E puternic, are o mentalitate foarte bună. Îi mulțumesc lui Standard că ni l-a dat. Dar eu mai am nevoie de întăriri. La Oostende am trimis în teren mulți puști și jucători care vin din liga a doua", a comentat Rednic, care a remarcat, totuși, disciplina tactică a echipei sale: "Am manageriat bine partida, le-am lăsat puțin spațiu de manevră. Am fost calmi și ne-am impus jocul, aceasta a fost cheia victoriei".
{{text}}