Stranieri

Galatasaray a reacționat după numirea lui Mircea Lucescu pe banca naționalei Turciei

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 03 august 2017

Galatasaray a purtat discuții cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să accepte oferta Federației și să devină selecționerul Turciei, iar în urma anunțului oficial legat de această mutare clubul a publicat și o reacție oficială.

"Clubul nostru a făcut demersurile pentru a-i oferi domnului Lucescu funcția de director tehnic, însă acesta a ales oferta Federației. Am vrea să-i mulțumim domnului Lucescu pentru că a ales naționala nostră și să-i urăm mult succes", au scris cei de la Galatasaray pe site-ul oficial.

Mircea Lucescu, 72 de ani, a ajuns la un acord cu președintele federației, Yildirim Demirören, miercuri după-amiază, urmând să-l înlocuiască pe Fatih Terim. Tehnicianul român va fi prezentat oficial vineri, la Istanbul, și are contract până în 2020.

Ultima oară, Mircea Lucescu a antrenat Zenit Sankt Petersburg, însă a fost demis de clubul din Rusia din cauza rezultatelor slabe.

2 anieste durata contractului de bază al lui Lucescu cu federația turcă și opțiune pentru un sezon suplimentar, până în 2020

3.000.000 €este salariul anual pe care îl va primi Lucescu la Istanbul

 Citește și: Primele declarații ale lui Lucescu după ce a devenit selecționerul Turciei » Cum a răspuns la întrebarea "Românii v-au căutat?"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.