Dinamo a pierdut cu 0-3 în deplasare cu Athletic Bilbao și a fost eliminată în turul al treilea al Europa League cu scorul de 1-4, iar Cornel Dinu a analizat diferențele dintre cele două formații.
"Diferența s-a făcut în clasă și realism, pentru că în prima repriză, timp de 20 de minute Dinamo a blocat jocul celor de la Bilbao, apoi a venit această eficiență maximă mentală și tactică a bascilor.
Au fost 3 situații din care au marcat 2 goluri din centrări de pe dreapta. Romera a fost total depășit de fază la primul gol. Din păcate, în repriza a doua Bilbao s-a retras, a jucat pe contraatac, nu s-a întrebuințat și așa a venit ocazia lui Mahlangu.
Dinamo a controlat posesia, dar n-a ajuns în careu. Una înseamnă Aduriz, Garcia, Muniain, Susaeta și alta înseamnă vârfurile de atac ale lui Dinamo, care n-au avut mingi, sau Hanca", a spus Dinu la TVR.
{{text}}