Simona Halep o întâlnește azi de la ora 21:00 pe Ekaterina Makarova în sferturile de finală ale turneului de la Washington. (Vezi aici detalii)
A doua jucătoare a lumii a avut joi un meci complicat împotriva columbiencei Mariana Duque-Marino pe care a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-2. După acel meci românca a povestit la conferința de presă prin ce a trecut în timpul celor o sută de minute de joc.
despre meciul din optimi de finală cu Mariana Duque-Marino: "La începutul meciului m-am luptat puțin să-mi găsesc concentrarea, nu aveam ritm, apoi m-am calmat și am început să nu mai greșesc atât de mult. Cheia meciului a fost să-mi găsesc ritmul și să o împing dincolo de linia de fund a terenului"
despre condițiile atmosferice: "A fost îngrozitor de cald, m-am simțit puțin rău după al doilea set, dar știam că şi pentru era la fel şi că trebuie să rămân pe teren şi să lupt în continuare. Am auzit că au fost în jur de 47 de grade Celsius la meciul meu, m-am simțit moartă, după cum ați văzut, dar e tenis, pentru toată lumea e la fel, așa sunt condițiile aici și trebuie să mă adaptez"
despre cum se simte după ce a adunat atâtea victorii pe zgură:"Nimic nu s-a schimbat, am avut rezultate extraordinare în timpul sezonului de zgură, apoi și la Wimbledon am mers departe, dar acum suntem pe hard, pornim de la zero. Sunt proaspătă din punct de vedere mental, sunt încrezătoare și gata de muncă"
despre faptul că Adidas a ales negrul pentru echipamentul destinat sezonului de hard american și cât din această decizie i-a aparținut ei: "Nu eu decid ce culoare e echipamentul de la Adidas, doar l-am primit și trebuie să-l port"
despre cum se simte față de 2015: "Cred că este un an mai bun decât 2015 pentru că mă simt diferit, simt că jocul meu s-a îmbunătățit, sunt mai puternică din punct de vedere mental și fizic. Muncesc mai mult decât în 2015. În unele meciuri din 2017 cred că a fost vorba despre noroc, chiar dacă am jucat mult în ultima perioadă, nu sunt obosită și abia aștept următoarele turnee"
despre lansarea filmului "Bătălia sexelor" și Billie Jean King: "Nu am auzit despre "Bătălia sexelor", Europa e un pic departe, în plus în acel an nu eram născută. Dar am avut câteva discuții cu Billie Jean King, este o persoană extraordinară, mi-a spus că trebuie să-mi îmbunătățesc voleul. Ea a făcut multe pentru circuitul feminin, datorită ei suntem aici azi"
despre meciul din sferturi de finală cu Ekaterina Makarova: "Va fi un meci greu cu Makarova. Este stângace și mingea vin din altă parte, dar am jucat de multe ori împotriva ei și știu ce am de făcut. Sunt pregătită și sper să nu mai fie atât de cald".
{{text}}