Campionate

Somos todos Chape! Tricou special pentru Trofeul Gamper

Articol de marius stoica  —  vineri, 04 august 2017

Jucătorii formației braziliene Chapecoense vor participa luni 7 august pe Camp Nou la trofeul Juan Gamper.

Cu această ocazie, vor purta un tricou special cu mesajul "Somos todos Chape" pe care vor fi imprimate 71 de steluţe, câte una pentru fiecare victimă a accidentului aviatic din luna noiembrie a anului trecut.

Veniturile obţinute în urma acestui eveniment vor fi împărţite între cele două formaţii.

Chapecoense se deplasa atunci în Columbia pentru meciul cu Atletico National din prima manşă a finalei Cupei Sudamericana, însă avionul în care se aflau s-a prăbuşit în apropiere de oraşul Medelin.

Luni pe teren, va fi şi unul dintre cei 6 supravieţuitori, fundaşul de 27 de ani Alan Ruschel, care s-a refăcut după mai multe intervenţii chirurgicale.

„Revenirea pe teren a lui Alan este un pas mare în recuperarea lui şi în procesul de reconstrucţie al echipei. Judecând după importanţa partidei, împotriva uneia dintre cele mai importante echipe ale Spaniei, într-unul dintre templele fotbalului mondial, consideram ca este un moment potrivit pentru întoarcerea lui pe teren.” au declarat oficialii formaţiei braziliene.

De altfel, Barcelona a fost singura echipă care după tragedia aviatică a ajutat financiar clubul Chapecoense.

19 jucători ai formaţiei au decedat în accidentul aviatic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.