International   •   Campionate   •   ITALIA

Serie A este primul campionat important din Europa care introduce tehnologia video

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Tibi Demeter   —  vineri, 04 august 2017

Conducătorii Federaţiei Italiene de Fotbal au anunţat, joi, în mod oficial, printr-un comunicat că din sezonul viitor Serie A TIM va avea parte de arbitraj video.



Decizia Federaţiei din Italia vine la un an distanţă de la introducerea sistemului goal line, cel care monotorizează mingile suspecte de pe linia porţii.



În urma introducerii sistemului video, brigada de arbitri din Serie A conţine încă un arbitru care se va ocupa de proba video din cadrul unui meci.



"Totul este rezolvat, mai aşteptăm doar aprobarea International Football Asociation Board", a anunțat în urmă cu câteva luni Marcello Nicchi, şeful Asociaţiei Italiene de Arbitri, la finalul Adunării Generale a Federației Italiene de Fotbal (FIGC).



Campionatul Italiei, sezonul 2017-2018, începe pe 19 august, iar federalii au anunțat că vor realiza un raport în vara lui 2018 despre cum a funcționat sistemul de arbitraj video.



Deocamdată ideea celor din conducerea fotbalului italian a fost felicitată de Asociation Board, dar deocamdată totul este un experiment, iar echipele din prima ligă vor fi informate despre cum funcţionează sistemul în perioada următoare.



Juventus Torino şi Cagliari sunt primele două echipe care vor avea parte de arbitraj video, în deschiderea noului sezon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.