Liga 2

Condiții groaznice în Liga 2-a » Meciurile din prima etapă s-au jucat pe o căldură sufocantă

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  duminică, 06 august 2017

În prima etapă din noul sezon, 9 meciuri au fost programate la ora 11:00, deși România era sub cod roșu de caniculă, iar temperaturile erau între 36 și 38 de grade.

Cea de-a 78-a ediţie a campionatului diviziei secunde a fost la un pas să înceapă cu o tragedie. Și asta întrucât FRF a programat ieri 9 partide din prima rundă când afară erau temperaturi absolut incredibile!

Fotbalistul echipei CS Mioveni, Ionuţ Burnea, s-a prăbuşit pe teren la meciul de acasă cu CS Afumaţi. Fundașului i s-a făcut rău în minutul 33, iar medicii au intervenit de urgență şi au reuşit să-l stabilizeze pe jucător, care a părăsit gazonul pe propriile picioare.

"S-a sufocat, pur și simplu n-a mai putut să respire. Am decis să-l schimb pentru că era clar că nu mai putea să joace în asemenea condiții. Acum, din fericire, e bine", a declarat Florin Marin, tehnicianul formației argeșene. Duelul de la Mioveni s-a desfășurat la o temperatură de 38 de grade la umbră!

"La nivelul gazonului au fost 50 de grade, nu 38! E inuman să joci în astfel de condiții. Scorul n-a mai interesat pe nimeni, important e că suntem sănătoși. Chiar i-am întrebat și noi pe băieții de la Mioveni de ce nu s-a jucat în nocturnă, iar aceștia ne-au spus că ei au vrut, dar nu au fost lăsați de cei de la FRF", au declarat persoane de la Afumați pentru DigiSport. 

La ce temperaturi s-a jucat ieri în "B"

Meci Oraș/Grade
Hermannstadt - CS Balotești 3-0 Sibiu/ 32
Luceafărul Oradea - CS Snagov 1-1 Oradea /36
Ripensia Timișoara - Foresta Suceava 16-0 Timișoara/ 36
Chindia Târgoviște - UTA Arad 0-1 Târgoviște/ 36
Academica Clinceni - Dunărea Călărași 4-1 Clinceni/ 37
Metaloglobus - Olimpia Satu Mare 0-1 București/37
Unirea Brăila - ASU Poli 2-3 Brăila/37
FC Argeș - Pandurii 0-0 Pitești/38
CS Mioveni - CS Afumați 4-0 Mioveni/38
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.