Edi Iordănescu s-a declarat nemulțumit de faptul că echipa sa a avut de disputat 10 meciuri în ultima lună, la finalul meciului de la Severin jucat înpotriva celor de la CS U Craiova, încheiat la egalitate, scor 1-1.
"Trebuie să fim realiști, am pregătit jocul să nu pierdem. Craiova și-a păstrat nucleul important de jucători din sezonul trecut si a reușit niște mutări foarte eficiente vara asta, iar noi ne-am strâns din mers. Mulți jucători nu au făcut pregătirea, nu am avut timp de selecție.
Suntem echipa cu cele mai multe jocuri în aceast început de sezon, ne-au consumat deplasările din Azerbaijan și Ucraina. O să ajungem la 10 jocuri într-o lună, cred că și Barcelona ar fi invidioasă pe noi în momentul acesta", a spus Edi Iordănescu la TV Digi Sport.
Astra a jucat în preliminariile Europa League în această lună, întâlnind în turul al doilea Zira, iar în runda a treia a fost eliminată de ucrainenii de la Oleksandria (0-1 la general).
"Un punct este binevenit, deși dacă eram mai atenți puteam să plecăm cu mai mult. Echipa a căzut fizic în repriza a doua" Edi Iordănescu
{{text}}