Meciul de retragere al Ramonei Farcău a readus în prim-plan mari nume ale handbalului românesc, dar și cea mai îndrăgită echipă de handbal din toate timpurile, Oltchim.
Sâmbătă seara, la Rm. Vâlcea, spiritul Oltchimului a renăscut. Echipa care juca finala Ligii Campionilor în 2010, pierdută în fața danezelor de la Viborg, a revenit pe teren.
A fost un bun prilej de a le vedea din nou pe teren pe jucătoarele care s-au retras de mult din activitate, dar și pe handbalistele care evoluează și acum la un nivel foarte înalt.
Sala Sporturilor "Traian", supranumită de suporteri "templul handbalului românesc", a fost din nou plină, deși era un meci fără miză. Oamenii au venit însă să le mai vadă o dată, pe teren, pe jucătoarele care le aduseseră atâtea bucurii.
"Am revenit la sală cu gândul la vremurile de altă dată! Fetele astea ne-au adus atâta fericire! Am făcut atâtea deplasări cu ele, am colindat întreaga Europă. Ne-au făcut de multe ori mândri că suntem români și vâlceani", a spus un suporter al Oltchimului.
Momentele de bucurie
Și jucătoarele au fost emoționate. "Oamenii de la Vâlcea știu ce înseamnă handbalul, l-au iubit foarte mult, mai ales în perioada Oltchim. Oltchim este un brand al sportului românesc și sunt fericită că am avut posibilitatea să mai joc un meci în această formulă, chiar dacă nu a fost un meci cu miză. O felicit ep Ramona pentru această inițiativa, mai ales că Oltchim a dispărut repede și noi nu am mai avut posibilitatea să jucăm în fața acestor suporteri minunați", a declarat Cristina Neagu, handbalista care avea 21 de ani când a ajuns la Rm. Vâlcea, iar în 2010 cucerea primul său trofeu de cea mai bună jucătoare din lume, distincție repetată apoi în 2015 și 2016.
"Handbalul e viața noastră. A fost frumos, a fost extraordinar, dar acum am îmbătrânit. E vremea altor fete, altor tinere care să ducă mai departe ceea ce noi am început. Avem datoria de a le învăța, de a le arăta drumul și eu sunt dispusă să o fac", a declarat Luminița Huțupan Dinu, fostul portar de glorie de la Vâlcea.
Fetele au fost după meci la un restaurant în Rm. Vâlcea și au continuat să depene amintiri. S-au despărțit cu promisiunea că astfel de evenimente vor mai avea loc, că vor mai fi puse la cale, poate chiar de ele.
Radu Voina impresionat de fete
Antrenorul care a pregătit Oltchimul în 2010 a făcut câteva dezvăluiri din vestiarul Oltchimului, înainte de intrarea pe teren. "Eu nu am mai vrut să intru între ele, ce tactică aveam să le dezvălui? Dar m-au chemat și atunci le-am vorbit. A fost un sentiment ciudat, mai ales că nu mai antrenez de mai bine de 5 ani", a declarat Radu.
"Le-am spus celor tinere să alerge mai mult, să le suplinească pe teren pe cele mai în vârstă, care s-au retras. Mika și Clara Vădineanu mi-au transmis că nu pot juca pentru că sunt însărcinate și am stabilit ca să intre doar la aruncări de la 7 metri. Cu Cristina Neagu am convenit să se apere mai avansat. Oricum, sunt impresionat cum pot să joace încă Ionela Stanca, Luminița Huțupan Dinu, Adina Meiroșu, fetele care s-au retras de mult din handbalul mare. Asta arată cât de mari jucătoare au fost, cât noroc am avut că am putut avea pe mână, să antrenez, o astfel de echipă!", a încheiat Radu Voina.
"Vâlcea a fost ceva unic!"
Ramona Farcău nu-și amintește prea multe lucruri din meciul său de retragere. A avut mari emoții și spune că vrea să revadă înregistrat aceste momente. "Sper că totul a ieșit bine, fetele au fost minunate, suporterii la fel. Înainte de eveniment mi-am spus că va trebui să mă țin tare, să nu plâng, dar nu am putut. Momentul pregătit de galerie a fost emoționant", a declarat Ramona. Fosta extremă e nostalgică după perioada petrecută la Vâlcea.
"Vorbeam și cu fetele și toate ne-am dat seama că momentele de la Vâlcea au fost unice, a fost ceva aparte, de vis. Asta ne-am dat seama după ce am plecat de aici, fiecare pe drumul ei, și am putut să comparăm cu ceea ce se întâmplă în altă parte", a subliniat Ramona. Intrată în impresariat și management sportiv, Ramona e gata să organizeze acum și alte retrageri, chiar ale unor colege de generație, care din păcate nu au avut parte de așa ceva.
Întâlnire cu idolul!
La meciul dintre Oltchim 2010 și HCM Rm. Vâlcea, Raluca Băcăoanu, acum pivot al echipei din Vâlcea, și-a întâlnit pe teren idolul, jucătoarea sa preferată, cu care nu apucase să joace. "Bucuria imensă pe care am simțit-o fiind cu tine pe teren e aceeași cu bucuria pe care am avut-o în sufletul meu în momentul în care am bătut palma cu tine prima dată, pe când eu aveam opt sau nouă ani. Ești omul care m-a făcut să iubesc postul de pivot, omul care m-a făcut să iubesc handbalul. Ești idolul meu, Ionela Gâlcă-Stanca", a scris pe contul său de facebook, Raluca, născută ca și Ionela la Constanța.
"Vâlcea nu va muri niciodată în handbal! Nu are cum, pentru că are niște suporteri fantastici. Orice s-ar întâmpla, acești oameni vor respira handbal, vor trăi pentru handbal și vor avea în suflet momentele de glorie ale Oltchimului, echipa lor de suflet" Aurelia Brădeanu
Cântec de la suporteri
Dorin Olariu, un suporter înflăcărat al Oltchimului, deși trăiește în Deva, a scris o poezie legată de retragerea Ramonei Farcău. "E cântecul suporterilor care au trăit prin Oltchim o imensă bucurie, o satisfacție că românii pot fi cei mai buni într-un domeniu!", a spus deveanul.
Goarnele sună iarăşi chemarea!
Tobele bat din nou adunarea!
În Zăvoi se cântă iar acel imn
Iar noi, din toată România la Vâlcea venim.
În amintirea anilor care-au trecut
Dacă consideri că nu-ţi cerem prea mult,
Hai vino, şi tu, prietenul meu
Şi cântă cu noi din sufletul tău.
Hai vino să ne reîntâlnim
Cu marea Campioană numită OLTCHIM,
Cu minunatele fete ce ne-au încântat
Cu handbalul de clasă de altădat'.
Să retrăim povestea aceea de vis
Poveste ce ieri Oltchimul a scris,
"Familia handbalului" şi astăzi trăieşte
Şi va trăi prin noi, o eternă poveste!
{{text}}