Liga 1

UPDATE Golofca a semnat cu FCSB » Primele declarații: "Acum sunt stelist"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 07 august 2017

Cătălin Golofca, 27 ani, va semna astăzi cu FCSB, după ce Becali și Iftime au ajuns la un acord pentru 40% din jucător, steliștii plătind 400.000 de euro.

update 16:30

Cătălin Golofca a semnat cu FCSB, pe 5 ani, și a dat primele declarații:

"Am semnat și sunt pregătit să joc. Am venit să câștig campionatul Am dat probe de joc la Dinamo 2 când am terminat junioratul. Am plecat plângând acasă pentru că nu m-au acceptat. Acum sunt stelist pentru că am semnat cu Steaua", a spus Golofca, potrivit TV Dolce Sport.

"L-am trecut pe lista UEFA"Valeriu Argăseală, președinte FCSB

Știrea inițială:

Mijlocașul a ajuns astăzi în București și este la sediul clubului, alături de Valeriu Argăseală, pentru a semna contractul cu FCSB, care va avea o durată de 5 ani. În plus, Golofca a fost în această dimineață la antrenamentul celor de la FCSB și și-a cunoscut noii colegi și pe antrenorul Nicolae Dică.

Golofca a impresionat în acest start de sezon, contribuind cu 3 goluri și 2 pase de gol la locul 1 pe care-l ocupă în prezent moldovenii după 4 etape. În această etapă, Golofca a reușit o "dublă" în victoria, 3-1, pe terenul lui Voluntari, iar în runda a 2-a a răpus-o pe Dinamo, pe Arena Națională, 1-0. De altfel, el este cel mai bun marcator din Liga 1 în 2017, cu 9 reușite. 

Golofca a mai jucat de-a lungul carierei la CS Gura Humorului și Rapid CFR Suceava. Evoluează pentru la Botoșani din 2016, echipă pentru care a marcat 12 goluri în 38 de meciuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.