Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL

Primele declarații ale lui Hagi după ce FCSB i-a luat pe Nedelcu și Benzar » Ce se întâmplă cu Florinel Coman

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 10 august 2017

Gică Hagi a vorbit despre plecările lui Romario Benzar și Dragoș Nedelcu la FCSB și a dezvăluit cum au ajuns cei doi la echipa lui Gigi Becali.

"Nedelcu este un jucător tânăr, care a crescut la noi și care a avut o a doua posibilitate de transfer. El și Benzar au dorit să plece. Noi i-am întrebat. Ei vor să joace în străinătate, dar erau oferte foarte bune de la Steaua.

Noi am acceptat oferta. Asta este politica noastră. Așa vom face de acum înainte. Noi formăm jucători. Asta este percepția tutuor despre clubul nostru. Suntem un club care formează jucători și care le dă drumul.

Dacă fotbalistul e de acord, noi îl vindem.Sperăm să facă performanță la cel mai înalt nivel. Acesta este obiectivul nostru", a spus Hagi la conferința de presă.


Patronul celor de la Viitorul a vorbit despre Florinel Coman, jucător dorit de Benfica și de FCSB.

"Coman este la noi și va merge să joace contra Timișoarei. Ne vom gândi serios în viitorul apropiat dacă va rămâne încă un an sau dăm curs ofertelor. Voi discuta cu jucătorul. Vom lua o decizie până în septembrie, până când se termină perioada de transferuri. Este un jucător foarte bun, tânăr și cu calități", a adăugat Hagi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.