International   •   Campionate   •   LA LIGA

Clauzele buclucașe » După Neymar, Barcelona îl poate pierde și pe eroul "dublei" cu PSG

foto: Guliver/GettyImages

Articol de Florin Matei   —  vineri, 11 august 2017

După Chelsea și Manchester United, Juventus a intrat și ea în cursa pentru transferul mijlocașului spaniol Sergi Roberto, marcatorul golului 6, cel al calificării istorice a catalanilor, în dubla contra lui Paris Saint-Germain, din optimile UEFA Champions League.

Deși a jucat 47 de meciuri sezonul trecut în toate competițiile, Roberto este nemulțumit, pe de-o parte de faptul că nu a evoluat pe postul său de bază, acela de mijlocaș central, ci ca fundaș dreapta, iar pe de altă parte este nesigur că în viitoarea stagiune va mai prinde la fel de multe partide în tricoul blaugrana.

Pentru flancul drept al apărării, Barcelona l-a adus pe Nelson Semedo de la Benfica, iar la mijlocul terenului, lui Rakitic, Iniesta și Busquets li se mai pot alătura și alți jucători importanți, dacă vicecampioana Spaniei începe să cheltuie din suma uriașă primită în schimbul lui Neymar.

Conform presei iberice, catalanii și-ar dori să-l păstreze pe spaniol și în sezonul următor, dar cei trei giganți care îl urmăresc sunt dispuși să achite clauza de reziliere a jucătorului, în valoare de 40 de milioane de euro, iar dacă îi vor garanta acestuia că va avea un rol important în echipă, lui Roberto i-ar fi greu să refuze o schimbare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.