Fotbaliștii de la FC Viitorul s-au întâlnit cu unul dintre cei mai apreciaţi nutriţioniști, expertul Herbalife în nutriţie și educaţie sportivă Dana Ryan.
Campioană pentru prima oară în istoria clubului, FC Viitorul a avut un aliat de nădejde în sezonul trecut la capitolul nutriţie. Constănţenii s-au bazat pe cele mai bune produse din gama sportivă Herbalife H24, iar acest lucru i-a ajutat să aibă performanţă pe teren, chiar și în finalul campionatului.
Parteneriatul a fost prelungit în această vară, iar puștii lui Gheorghe Hagi au avut parte, zilele trecute, de o întâlnire cu unul dintre cei mai experimentaţi nutriţioniști din sportul de performanţă. Colaborator al unor echipe de top, LA Galaxy, Flamengo, Pumas, Barcelona FC, Dana Ryan, expert în nutriţie și educaţie sportivă în cadrul Herbalife, a venit pentru prima oară în România, special pentru a se întâlni cu jucătorii de la FC Viitorul. Discuţia dintre nutriţionistul american și campioni a avut loc la baza sportivă a Academiei de Fotbal “Gheor - ghe Hagi” și a durat mai mult de o oră, timp în care elevii lui Hagi au aflat cât de importantă este nutriţia pentru un sportiv de performanţă și ce produse Herbalife trebuie să folosească pentru a-și menţine condiţia fizică la un nivel înalt.
2015este anul în care Herbalife a devenit sponsor ofi cial în nutriție sportivă al FC Viitorul
“Lumea începe să înţeleagă importanţa pe care nutriţia o are în sport. Înainte, sportivilor li se spunea că sunt talentaţi și nu trebuie decât să se antreneze, dar tuturor le este clar că nutriţia poate face diferenţa, chiar și în cazul sportivilor de top. Încă mai este mult de muncă în acest sens și trebuie să le vorbim celor tineri despre importanţa nutriţiei, pentru a se obișnui încă de la vârste mai fragede. Nutriţia sportivă derivă din cea generală, însă este o zonă mult mai specializată, iar sincronizarea este cheia. Sportivul trebuie ajutat din punct de vedere nutritiv în acel moment de efort sau refacere în care se află. Hidratarea și aportul de proteine sunt esenţiale. O bună hidratare înainte și în timpul antrenamentelor, împreună cu un consum de proteine și de carbohidraţi, reprezintă formula optimă de susţinere și refacere a organismului. Nutriţia sportivă nu este destinată doar sportivilor de performanţă, ci tuturor celor fac sport și iubesc mișcarea”, a explicat Dana Ryan.
"Parteneriatul cu Herbalife ne-a ajutat să fim cei mai buni în sezonul trecut. Am avut putere, am alergat mai mult decât ceilalți, iar din octombrie până în decembrie am câștigat aproape toate meciurile, chiar dacă am jucat din trei în trei zile" GICĂ HAGI
Reguli de aur în nutriție
Nutriţionistul american le-a dezvăluit jucătorilor câteva dintre regulile de bază ale nutriţiei în sport. “Dacă ar fi să aleg trei reguli de aur, acestea ar fi: echilibrul între ceea ce îi dai corpului și efortul pe care- l faci, hidratarea, mai ales vara, când este foarte cald, și consumarea de carbohidraţi. De multe ori, oamenii se tem de carbohidraţi, dar aceștia te ajută să-ţi alimentezi și corpul, și creierul”.
În plus, a creionat și un scurt meniu pentru cei care fac mișcare și au nevoie de energie pentru a susţine efortul la un nivel înalt. “Ai nevoie de proteine pe parcursul întregii zile, pentru că acest lucru oferă corpului aminoacizi, care îţi hrănesc mușchii. Îţi trebuie un pic de grăsime sănătoasă, luată din ulei de măsline, avocado, pește, dar nu înainte de antrenament, pentru că îţi poate afecta digestia. Pentru un sportiv de performanţă este necesar și recomandat un consum de două ori mai mare de carbohidraţi decât de proteine. Hidratarea reprezentă un capitol decisiv. N-apuci să-ţi dai seama că te deshidratezi și să vezi cât de mult îţi este afectată performanţa”, a adăugat Dana Ryan.
Colaborare cu Cristiano Ronaldo
Printre partenerii cei mai importanţi ai Herbalife se numără și starul Real Madrid, portughezul Cristiano Ronaldo (foto), parteneriatul concretizându- se cu un produs realizat special pentru multiplul câștigător al “Balonului de Aur”, CR7. “Îl sponsorizăm pe Cristiano Ro naldo de câţiva ani, iar rezultatul parteneriatului este produsul pe care l-am dezvoltat împreună și care îi poartă numele. CR7 a fost conceput pentru nevoile sale, dar este extraordinar pentru că satisface nevoile oricărui sportiv. Și pentru fotbaliști, dar și pentru orice persoană care face mișcare”, a spus Dana Ryan, care a vorbit și despre celelalte produse ale companiei: “Herbalife 24 a fost realizat pentru a satisface nevoile persoanelor active. Toate produsele sunt testate la un laborator independent, ceea ce este foarte important pentru sportivi, dar și pentru noi. Sunt destinate să îndeplinească necesităţile nutriţiei pentru sport, carbohidraţi și electroliţi înainte de efort, proteine combinate cu carbohidraţi după antrenament”.
“Ne-a ajutat să fim cei mai buni!”
Gheorghe Hagi, managerul și patronul grupării de pe Litoral, a ţinut să le sublinieze jucătorilor rolul pe care nutriţia îl are în performanţele lor. “Ca să faci sport de performanţă trebuie să te poţi antrena. În condiţiile în care se joacă și 60 de meciuri pe sezon, diferenţa se face la capitolul refacere. Jucătorii trebuie să fie conști enţi de acest lucru, să fie educaţi în acest sens, de aceea sunt importante astfel de întâlniri”, a spus cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. Clubul constănţean și-a îmbogăţit stafful, începând cu acest sezon, cu nutriţionistul Cristian Mărgărit, care este mereu alături de echipă și supraveghează nutriţia fiecărui jucător, în funcţie de analize. “Sunt destul de puţine echipe care au în staff un nutriţionist și mi se pare extraordinar că FC Viitorul se numără printre acestea. Majoritatea înţeleg rolul pe care îl are nutriţia în sportul de performanţă, dar nu merg la nivelul următor”, a declarat Dana Ryan.
{{text}}