Mijlocaşul
angolez Paulo José Lopes de Figueiredo ar putea semna un contract de
joc valabil până în vara anului viitor cu Ceahlăul Piatra Neamţ, a
declarat marţi, impresarul Dumitru Tudor.
"El a avut meci luni seara în Cupa Africii pe Naţiuni, iar marţi va
merge în Angola să îşi primească banii pentru participarea la aceasta
competiţie, ia joi este aşteptat în cantonamentul din Antalya al
Ceahlăului. Are 35 de ani, dar e un fotbalist foarte bun. Sunt sigur că
va confirma aşteptările", a spus Tudor.
Născut pe 28 noiembrie 1972, Figueiredo (1,70 metri) este mijlocaş
central şi a evoluat de-a lungul carierei la Belenses, Uniao Tomar,
Camacha, Santa Clara, SC Lusitania şi Varzim, iar ultima oară a fost
legitimat la gruparea suedeză Osters IF. Mijlocaşul, care are şi
cetăţenie portugheză, va veni la Piatra Neamţ din postura de jucător
liber de contract.
Prezent în lotul Angolei de la Campionatul Mondial din 2006, Figueiredo
a fost jucător de bază, începând ca titular toate cele trei partide pe
care naţionala ţării sale le-a disputat la acest turneu final. Convocat
şi pentru Cupa Africii pe Naţiuni din acest an, organizată în Ghana,
jucătorul are peste 30 de selecţii la naţională.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}