Liga Campionilor

Corespondență din Portugalia // Sporting, dependentă de banii din Champions League: "Îmi imaginez cât înseamnă pentru români" » Mesaj clar al unui oficial: "E Steaua, nu FCSB"

+4 Foto
FOTO: Raed Krishan

Articol de Theodor Jumătate  —  luni, 14 august 2017

Sporting Lisabona și FCSB se vor duela marți, de la ora 21:45, în turul play-off-ului UEFA Champions League.

Clubul lusitan a cheltuit aproape 60 de milioane de euro în ultimele două mercato de vară. "Dar îmi imaginez cât ar însemna pentru Steaua prezența în grupele Champions", afirmă același oficial

Câteva detalii apropie Sporting de FCSB înaintea play-off-ului din Champions League. Și unii, și alții s-au bucurat la tragerea la sorți când și-au aflat adversarii. În același timp, și alb-verzii, și roș-albaștrii se gândesc în primul rând la cele 20 de milioane de euro pe care UEFA le-ar asigura pentru grupele Ligii.

Peste 160.000 de socios

"Calificarea în Champions este esențială pentru noi. Avem nevoie de acești bani", ne spune un reprezentant al lusitanilor.  Are o voce gravă când vorbește despre acest subiect, ca și cum o eventuală ratare ar fi o dramă chiar și pentru un club solid, bine structurat, bazat pe socios, acei membri cotizanți ce susțin gruparea cu suma plătită anual. Și "leii" au peste 160.000 de socios, fiind printre primele 5 cluburi din lume!

Lusitanii vorbesc doar de Steaua. Nu de FCSB

De ce o înfrângere acum ar fi atât de dureroasă? Pentru că Sporting a investit mult în transferuri în ultimii doi ani. Aproape 60 de milioane de euro în aceste două mercato de vară. Și banii trebuie recuperați.

Totuși, același oficial adaugă: "Dacă pentru noi înseamnă atât de mult premiul de la UEFA, îmi imaginez cât înseamnă pentru Steaua". Steaua, nu FCSB. La Lisabona, toată lumea vorbește de Steaua. Aici, FCSB nu există, chiar dacă se știe de procesul pierdut de Gigi Becali.

"Imaginea ar avea de suferit fără Ligă"

În același timp, un jurnalist de la A Bola TV afirmă că mai e un motiv pentru care Sporting vrea neapărat să joace în grupele CL: "Banii sunt foarte importanți, e normal, însă imaginea clubului ar avea de suferit dacă echipa nu s-ar califica. Atragi mult mai ușor jucători de valoare dacă faci parte din elita fotbalului european. Și Liga asta reprezintă. Elita. Dacă nu ești acolo, numele cunoscute te ocolesc".

"Fără Academia și marketing, e aproape imposibil"

Oficialul lui Sporting e surprins când află că FCSB nu are nici Academie de juniori, nici departament de marketing. "Sunt două elemente vitale pentru un club, pentru viitorul său. Fără ele, mi se pare aproape imposibil".

E curios câți oameni lucrează la departamentul de comunicare roș-albastru. "Unul singur", i se răspunde. "Noi avem patru și tot ni se pare că sunt puțini", continuă el, zicându-ne: "Știți câți sunt la Real Madrid? 45! Zidane are un ofițer de presă numai pentru el. Ronaldo și Bale, la fel". Dar Real e Real. Campioana campioanelor, cu 12 Cupe și Ligi ale Campionilor câștigate. 

23.600.000 €a investit Sporting în această vară pentru transferuri

35.100.000 €a cheltuit clubul lusitan în mercato din 2016 pentru a aduce noi jucători

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.