Liga Campionilor

Corespondență din Portugalia // De ce Sporting e disperată să se califice în Ligă + o dezvăluire incredibilă: "Ce face Steaua e imposibil"

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 15 august 2017

Clubul lusitan a cheltuit aproape 60 de milioane de euro în ultimele două mercato de vară. "Dar îmi imaginez cât ar însemna pentru Steaua prezența în grupele Champions", afirmă același oficial.

Câteva detalii apropie Sporting de FCSB înaintea play-off-ului din Champions League. Și unii, și alții s-au bucurat la tragerea la sorți când și-au aflat adversarii. În același timp, și alb-verzii, și roș-albaștrii se gândesc în primul rând la cele 20 de milioane de euro pe care UEFA le-ar asigura pentru grupele Ligii.

"Calificarea în Champions este esențială pentru noi. Avem nevoie de acești bani", ne spune un reprezentant al lusitanilor.

Are o voce gravă când  gruparea cu suma plătită anual. Și "leii" au peste 160.000 de socios, fiind printre primele 5 cluburi din lume!

Vorbesc doar de Steaua. Nu de FCSB

De ce o înfrângere acum ar fi atât de dureroasă? Pentru că Sporting a investit mult în transferuri în ultimii doi ani. Aproape 60 de milioane de euro în aceste două mercato de vară. Și banii trebuie recuperați.

Totuși, același oficial adaugă: "Dacă pentru noi înseamnă atât de mult premiul de la UEFA, îmi imaginez cât înseamnă pentru Steaua". Steaua, nu FCSB! La Lisabona, toată lumea vorbește de Steaua. Aici, FCSB nu există, chiar dacă se știe despre procesul pierdut de Gigi Becali.

"Imaginea ar avea de suferit fără Ligă"

În același timp, un jurnalist de la A Bola TV afirmă că mai e un motiv pentru care Sporting vrea neapărat să joace în grupele CL: "Banii sunt foarte importanți, e normal, însă imaginea clubului ar avea de suferit dacă echipa nu s-ar califica.

Atragi mult mai ușor jucători de valoare dacă faci parte din elita fotbalului european. Și Liga asta reprezintă! Elita. Dacă nu ești acolo, numele cunoscute te ocolesc".

"Fără Academie și marketing e aproape imposibil"

Oficialul lui Sporting e surprins când află că FCSB nu are nici Academie de juniori, nici departament de marketing. "Sunt două elemente vitale pentru un club, pentru viitorul său. Fără ele, mi se pare aproape imposibil".

E curios câți oameni lucrează la departamentul de comunicare roș-albastru. "Unul singur", i se răspunde. "Noi avem patru și tot ni se pare că sunt puțini", continuă el, zicându-ne: "Știți câți sunt la Real Madrid? 45! Zidane are un ofițer de presă numai pentru el. Ronaldo și Bale, la fel". Dar Real e Real. Campioana campioanelor, cu 12 Cupe și Ligi ale Campionilor câștigate. 

23.600.000 €a investit Sporting în această vară pentru transferuri, față de 35,1 milioane de euro în mercato-ul din 2016

ATMOSFERĂ

Peste 40.000 de spectatori

Vineri seară, la meciul cu Vitoria Setubal, 42.415 fani ai lui Sporting au venit pe "Alvalade". Potrivit cotidianului lusitan Record, vor fi cu siguranță peste 40.000 de spectatori și acum, în prima manșă a play-off-ului Ligii. 

TEMPERATURĂ

23 de grade la ora meciului

Dacă în timpul week-end-ului a fost foarte cald, temperatura ajungând la 37 de grade sâmbătă (aer uscat însă), acul termometrului va coborî în acest început de săptămână. În după-amiaza meciului vor fi maximum 28 de grade, iar seara, la ora partidei, va fi și mai răcoare: 23 de grade. Perfect pentru fotbal. 

APĂRARE

"Avem un zid defensiv"

Antrenorul Jesus e mulțumit de cum s-a descurcat Sporting pe faza de apărare. În primele două etape, nu a primit niciun gol (FCSB a încasat 8 în 8 jocuri oficiale; o singură dată și-a păstrat poarta neatinsă) și adversarii și-au creat puține ocazii. "Echipele mele au avut întotdeauna un zid defensiv. Așa are și Sporting", a declarat Jesus. 

PALMARES

Jesus are 10 eșecuri în doi ani europeni cu Sporting

Portughezii își fac planuri, convinși că vor trece de roș-albaștri, dar antrenorul Jorge Jesus nu are un palmares european prea bun la Sporting. De când a venit la alb-verzi, în 2015, Jesus a disputat 16 partide în Liga Campionilor și Europa League. A înregistrat nu mai puțin de 10 înfrângeri, având doar 5 victorii. z

TRANSFERURI

William, spre 45 de milioane

Negocierile continuă între Sporting și West Ham, însă e aproape sigur că William Carvalho va pleca la clubul londonez. Suma de transfer e încă incertă. Probabil, 37 de milioane de euro (care se vor plăti în doi ani), plus bonusuri de performanțe, plus un procent dintr-un viitor transfer. Ceea ce, potrivit presei lusitane, ar putea duce la o sumă totală de 45 de milioane de euro. Exact cât e clauza de reziliere a contractului său cu Sporting. 

FORMULA DE START

Adrien sau Bruno Fernandes

Jorge Jesus, antrenorul lui Sporting, încă nu e 100 la sută sigur cu cine să înceapă meciul tur cu FCSB. Cum William e suspendat în prima manșă, Battaglia îi va lua locul ca "închizător". Asta s-a clarificat. Dar cine va juca lângă el în centrul liniei mediane alb-verzi? În mod normal, Adrien, căpitanul. Și cotidianul Record susține că Jesus l-a protejat pe Adrien în cele două partide de campionat (schimbându-l de fiecare dată după 65 de minute) tocmai pentru a-l avea proaspăt în Ligă. Dar O Jogo crede că Adrien, care a reluat pregătirea mai târziu și e încă departe de capacitatea maximă, ar putea fi înlocuit din start cu Bruno Fernandes. 

  • SPORTING LISABONA - FCSB, azi, 21:45, TV Dolce Sport, Pro TV și liveTEXT pe GSP.ro. Returul se joacă pe 23 august.

CASETA SPORTING LISABONA - FCSB

Stadion: "José Alvalade" (Lisabona)
Azi, ora 21:45, ProTV, Dolce 1
Arbitru: Felix Brych
Asistenți: Mark Borsch şi Stefan Lupp (toți din Germania)

SPORTING
Sistem: 4-2-3-1
1. Patricio - 92. Piccini, 4. Coates, 22. Mathieu, 5. Coentrao - 23. A. Silva, 16. Battaglia - 77. Gelson, 8. B. Fernandes, 9. Acuna - 28. Dost
Rezerve: 18. Salin, 3. J. Silva, 10. A. Ruiz, 11. B. Cesar, 17. Podence, 55. Figueiredo, 88. Doumbia

FCSB
Sistem: 4-2-3-1
1. Fl. Niță - 44. Enache, 6. Larie, 15. Momcilovici, 12. J. Morais - 5. Pintilii, 23. Ov. Popescu - 98. Man, 10. Fl. Tănase, 22. Golofca - 7. Alibec
Rezerve: 33. Stăncioiu, 8. L. Filip, 9. Gnohere, 13. Pleașcă, 20. Vl. Achim, 26. D. Benzar, 80. Teixeira

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.