Tenis

Regăsire în America » Raluca Olaru și succesul avut în proba de dublu, alături de Irina Begu

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Wednesday, 16 August 2017

O săptămână bucureșteană fierbinte și rodnică, încheiată cu titlul la dublu. Și începutul unei colaborări pe care Raluca Olaru și Irina Begu vor s-o prelungească, pe cât de mult posibil cu rezultate asemănătoare.

Prima e specializată de câțiva ani pe această probă, o decizie venită la momentul respectiv ca o ușurare și ca o nouă șansă. Cealaltă își completează arsenalul de la simplu cu lovituri, situații și senzații folositoare.

Așa au ajuns să-și alcătuiască un program împreună, conturat în jurul turneelor pe care le pot disputa amândouă.

După București, ele s-au reunit la Cincinnati, unde au câștigat deja două meciuri, calificându-se în sferturile de finală. Azi, au trecut de perechea Shuko Aoyama/Darija Jurak (Jap/Cro) cu 7-6 (2), 1-6, 10-6, într-o oră și 34 de minute. Timp în care au jucat mai bine în momentele importante și mai ales pe final, când au făcut diferența.

"Mă adaptez"

De-a lungul acestor ultimi câțiva ani, Olaru a schimbat multe partenere. Motivul instabilității l-a expus în mai multe rânduri, e legat de numărul mai mic de jucătoare specializate pe dublu, de divergențele de calendar, de incapacitatea unora de adaptare și mulare pe tipologia partenerei. Personalități diverse, stiluri distincte, cum reacționează Raluca?

"În general, sunt o tipă care așteaptă întâi să vadă cum e persoana cealaltă și, în funcție de asta, mă comport și eu. Da, mă adaptez", explică actualul număr 38 în clasamentul mondial. "Sunt partenere cu care joci scurt, un meci-două, e mai rece treaba. Antrenamente împreună, tactica de meci și cam atât. Cu fete cu care te știi și ai mai jucat e un pic mai multă prietenie, sunt și discuții, mai ieși la o masă".

Admite că i s-a întâmplat să nu-și mai dorească să joace cu una sau alta. "Se întâmplă. Indiferent de stilul respectivei sau de ce clasament are, sunt persoane cu care efectiv nu ești pe aceeași lungime de undă", lămurește ea.

Portretul partenerei ideale

Poate să facă însă un portret destul de clar și de amănunțit al unei colege cât mai apropiate de ideal. "În principiu, m-ar completa o jucătoare care să fie foarte agresivă de pe fundul terenului, asta e clar, pentru că eu sunt destul de activă la fileu, sunt mânace, văd jocul, tactic stau destul de bine și atunci când pe partea asta se plusează și cu niște lovituri să zicem în forță devenim mult mai greu de învins", detaliază Raluca.

Sunt și din partea ei lucruri care s-au schimbat dramatic față de perioada când juca la simplu, acum 8-10 ani.

"M-am dezvoltat la rândul meu pe partea aceasta, am un joc destul de agresiv din spatele terenului, chiar îmi propun asta. E altceva însă când vine o tipă de 1,80 metri, cu un serviciu greu de returnat, eu imediat acopăr la fileu. E un pic diferit, e mai ușor. Și ca personalitate încerc să mă mulez. Eu sunt mai tăcută de felul meu, îmi văd de treaba mea. Pot să și socializez: râdem, glumim, dar nu sunt tipa care vorbește cu toată lumea, mă adaptez", încheie ea schița unui parteneriat productiv.

Multe dintre caracteristicile enumerate mai sus i se potrivesc Irinei: înălțime, serviciu puternic, agresivitate de pe linia de fund. În plus, există complicitatea dată de faptul că se cunosc de mult, că au mai jucat împreună în diverse ocazii și stadii ale carierelor lor. Iar titlul de la București le-a confirmat reciproca alegere. 

7 titluri la dublu a adunat Olaru în carieră, dintre care două anul acesta, Hobart și București

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.