Leonard Doroftei îi acuză pe cei din Primărie, care-i cer să evacueze de urgenţă pub-ul, că l-au lăsat să investească 200.000 de euro într-o clădire cu risc seismic ridicat.
Ploieştiul e pustiu chiar dacă Steaua urmează să joace pe "Ilie Oană" în mai puţin de o oră. Altădată străzile erau pline de fanii "lupilor" pregătiţi cu tobe, steaguri şi fulare, mergând să cânte în tribunele stadionului aflat la un kilometru de cel mai cunoscut pub din oraş. "Doroftei PUB" e lipit ce cinema Patria, un loc părăsit, unde altădată mii de oameni intrau să vadă cele mai proaspete producţii. "Acum totul e o ruină, aşa cum se întâmplă cu tot ce e bun în ţara asta. Pe vremea mea, aici era Braseria Continental", spune un bătrân ce locuiește la doi paşi de cinema.
"Nu vă bateţi joc de mine!"
La o masă din pub stă Leonard Doroftei, fost campion campion mondial WBA la categoria semi-uşoară. "Vreau să găsim un loc unde să-mi mut tot ce am aici. Ajutaţi-mă să găsesc un teren potrivit să mutăm pub-ul!", le spune "Moşul" unor arhitecţi. Doroftei are mari probleme cu municipalitatea, care-l dă afară din spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea de mai bine de zece ani. Motivul din punctul de vedere al organelor abilitate este că "blocul prezintă un risc seismic ridicat şi trebuie închis de urgenţă, până pe 25 august". Clădirea unde Doroftei are afacerea a fost ridicată la începutul anilor '60, iar de atunci n-a avut parte de nicio reabilitare, după cutremurele din '77, '86 și '90.
"Orice şut în fund e un pas înainte! Dacă s-ar fi întâmplat ceva cu copiii mei, cu familia mea, atunci era o problemă, aşa ce problemă să fie?", încearcă Doroftei să facă pe optimistul. Apoi își varsă oful: "Cei de la Primărie cred că dacă mănuşile astea sunt vechi şi s-au uzat, aşa s-a întâmplat şi cu mine... Mi-au trimis o citaţie că până pe 25 august eu trebuie să evacuez acest spaţiu. Nu vor să-şi mai asume riscul unei clădiri cu grad seismic ridicat. M-au sunat sute de oameni care vor să mă susţină! Eu nu vreau să fac ceva împotriva legii, dar nici nu e normal să-şi bată joc de mine în asemenea hal după atâtea lucruri bune pe care le-am făcut pentru oraşul ăsta".
"De ce m-aţi lăsat să investesc aici?"
Afacerea "Moşului" a început acum 11 ani, iar între timp a devenit kilometrul zero al tuturor iubitorilor de sport din oraş. Toate plasmele sunt deschise pe meciuri de fotbal şi competiţii sportive, iar Doroftei are un mesaj public către autorităţi, pe care-l transmite prin intermediul Gazetei. "Singura întrebare pe care vreau să le-o pun este următoare. Acum 10 ani ei ştiau foarte bine cum arăta clădirea asta, avea aceleaşi probleme. Dacă acum 10 ani clădirea avea un risc seismic ridicat, de ce m-aţi pus să bag 200.000 de euro aici? Sunt bani pe care i-am muncit cu sânge, mult sânge! Eu n-am fost niciodată cârciumar, așa că am venit cu bani mulți d-acasă să fac această afacere", mai spune fostul boxer.
"Mi-am dat sângele pentru România!"
Chiar dacă cei din Primărie susţin că pe numele lui Doroftei a venit de mai multă vreme o citaţie de evacuare a spaţiului, Leonard nu renunţă şi spune că va da în judecată Primăria pentru a se face dreptate. "Nu cedez! Cei din Primărie să nu uite că pub-ul lui Doroftei este un punct de atracţie pentru oraşul ăsta. Au venit oameni din toată lumea în vizită ca să vadă muzeul unui campion. De ce distrugeţi muzeul unui campion? Eu am fost un campion care s-a bătut pentru voi şi-a câştigat tot ce-a putut pentru voi! Eu mi-am dat sângele pentru România, pentru ţara mea şi-am ajuns să fiu tratat în asemenea hal! E ruşinos", încheie dezamăgit Doroftei, care urcă scările pub-ului său şi se întoarce la clienţi.
"Nu voi fi niciodată cârpa cuiva! Nu vă bateţi joc de Doroftei, care a dat totul pentru România. Mergem în instanţă, iar dacă acolo se decide să plec, îmi iau tot d-aici şi voi pleca. Poate definitiv..."
Leonard Doroftei, fost boxer"Nu m-am gândit niciodată la bani în afacerea asta! După ce-am renunţat la box, casa mea a fost locul ăsta şi aici am făcut milioane de oameni fericiţi. Aici, unde ne întâlnim în fiecare weekend şi ne simţim bine"
Leonard Doroftei, fost boxer
{{text}}