Un microbuz care-i transporta spre casă pe jucătorii grupei 2000 a Stelei a fost implicat într-un accident rutier, iar trei jucători au fost răniți. Este vorba despre Attila Gritto, Ovidiu Horșia și Otto Csegoldi.
Gritto, Horșia și Csegoldi, trei dintre cei mai buni jucători ai Centrului de Excelență de la Tg. Mureș, au semnat în urmă cu trei săptămâni cu grupa 2000 a celor de la FCSB. Aceștia au participat ieri la prima etapă a noului Campionat Național Under 17, iar în etapa de debut au jucat la Clinceni.
Attila Gritto și cu Ovidiu Horșia au evoluat contra celor de la Petrolul, în schimb de Otto Csegoldi a jucat pentru echipa a doua și i-a întâlnit pe cei de la Chiajna.
La finalul celor două meciuri, cei trei jucători au fost luați de un șofer care să-i ducă acasă, la Tg. Mureș, cu un microbuz. Cu 10 kilometri înainte să ajungă în oraș, șoferul a adormit la volan, iar mașina a fost proiectată într-un parapet de beton!
Cel mai grav dintre cei trei în urma accidentului este Attila Gritto, extrema stângă crescută la Speranța Târgu Mureș. În cazul său, verdictul medicilor a fost unul crunt: fractură deschisă de gleznă. A fost operat de urgență la Spitalul Județean din Tg. Mureș. Gazeta a luat legătura cu puștiul de 17 ani și acesta a povestit momentele cumplite prin care a trecut.
"Mai aveam 10 kilometri și mă pregăteam să cobor. Stăteam toți trei pe bancheta din spate. La un moment dat, când șoferul a luat o curbă, ne-am trezit cu microbuzul într-un parapet de beton. Eu sunt cel mai grav dintre toți, am fractură deschidă de gleznă. Mi s-a rupt glezna cu totul, osul fracturat total, se mai ținea doar în piele... Am fost operat aseară de urgență, acum sunt aici cu medicii, cu cei din familie. Mâine urmează o nouă operație, pentru că am osul distrus în totalitate. E un coșmar, nu-mi vine să cred prin ce trec. Abia venisem de trei săptămâni la București", spune Atilla pentru GSP.
Atilla a fost operat de urgență aseară la Tg. Mureș, dar pentru el urmează o nouă operație luni dimineață Foto: Facebook
Atacantul Otto Csegoldi povestește și el prin ce-a trecut. "A adormit șoferul... Am fost la un pas de o mare, mare tragedie. Eu am jucat cu Chiajna, colegii mei au avut meci cu Petrolul. Am tăieturi în dreptul ochiului drept, arcada spartă! Dureri mari... Ovidiu, colegul meu, e cel mai bine, el are doar câte zgârieturi și tăieturi. Din păcate, Attilla e cel mai grav, ne rugăm să treacă cu bine peste operații, dar urmează o perioadă lungă de recuperare", a declarat Otto în exclusivitate pentru GSP.RO.
Attila Gritto alături de colegul său Ovidiu Horșia înainte de a se transfera la Steaua Foto: Facebook
Redactorii ziarului au luat legătura și cu antrenorul grupei 2000 a celor de la Steaua, Alin Dumitriu: "După meci băieții au plecat la Tg. Mureș cu un microbuz. Am aflat ce s-a întâmplat, nu pot să vorbesc despre asta. Știu că au avut un accident de mașină pe drum spre casă".
{{text}}