Fotbal   •   Liga 1   •   FC BOTOȘANI - CONCORDIA CHIAJNA 2-1

FOTO+VIDEO FC Botoșani - Concordia Chiajna 2-1 // Ilfovenii, fără victorie în acest sezon » Botoșani revine pe podium

+10 Foto
Foto: Ionuț Tabultoc/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 21 august 2017

FC Botoșani a câștigat disputa de pe teren propriu contra Concordiei Chiajna, scor 2-1, deși trupa antrenată de Costel Enache a evoluat pentru aproximativ un sfert de oră în inferioritate numerică.

Ilfovenii au deschis scorul după 27 de minute de joc, când Batin a profitat de o neînțelegere în apărarea gazdelor și l-a învins pe Cobrea cu un șut din interiorul careului.

În partea secundă, Botoșaniul a avut nevoie de doar două minute pentru a întoarce rezultatul. Buș a egalat în minutul 53, cu un șut de la marginea careului mic, după o pătrundere excelentă a lui Moruțan pe partea dreaptă, iar Mihai Roman a adus gazdele în avantaj două minute mai târziu, după ce a marcat din poziție de unu la unu cu Bălgrădean.

FC Botoșani a rămas în 10 oameni în minutul 78, când Olimpiu Moruțan a văzut al doilea cartonaș galben în urma unei simulări.


Chiajna a presat pe final, când Cristescu a cerut și un penalty pentru o intervenție a lui Cobrea, dar fără a influența tabela de marcaj.

Echipa antrenată de Vasile Miriuță rămâne fără victorie în acest sezon din Liga 1, în timp ce Botoșani revine pe podium, pe locul secund, cu un punct peste CS U Craiova și FCSB și la trei în spatele lui CFR Cluj.

5 înfrângeri a suferit Chiajna, toate la un gol diferență

 


liveTEXT/VIDEO » FC Botoșani - Concordia Chiajna 2-1

A marcat: M. Roman '55, Buș '53/Batin '27

*Moruțan a fost eliminat în minutul 78

Echipele de start:

FC Botoșani: Cobrea - Ungurușan, Burcă, Miron, Mușat - Tincu, Bordeianu - Roman, Moruțan, L. Buș - D. Popa

Rezerve: Ed. Pap, Plămadă, Kuku, Ciaccheri, Chitoșcă, Serediuc

Antrenor: Costel Enache

Concordia Chiajna: Bălgrădean - Feussi, Tipurici, Zeba, Bucurică - Albu, Babici - Kortzorg, M. Cristescu, Fota - Batin

Rezerve: Drăghia, Pena, Răducanu, Deaconu, Spehar, Grădinaru

Antrenor: Vasile Miriuță

Arbitru: Călin Iulian (Argeş) / Asistent 1: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti) / Asistent 2: Stroe Gabriel Sabin (Argeş) / Rezervă: Popa Cătălin (Argeş) / Observator: Boca Sorin (Iaşi)

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.