Europa League

Reacție virulentă a unui dinamovist la adresa lui Alibec: "A dat tonul la debandadă, cu Sporting a capotat primul"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 25 August 2017

Ioan Andone, fostul antrenor al lui Dinamo, a comentat tragerea la sorți a grupelor Europa League și crede că FCSB are șanse mari să termine grupa pe primul loc. FCSB este în grupa G a Europa League cu Viktoria Plzen, Lugano și Hapoel Beer Sheva. (Programul complet al meciurilor este AICI!

"În mod normal, Steaua ar trebui să termine grupa pe primul loc. Totul va depinde de strategia lor, nu poți să joci cu aceeași echipă și în campionat, și în Cupă. Dică are două echipe acum și va face schimbări de la meci la meci. Trebuie să aibă fler. Nu e ușor.

La ce lot are, Steaua ar putea să-și propună să prindă primele 8 în Europa League", a spus Ioan Andone.

Fostul antrenor al lui Dinamo a vorbit și despre neconvocarea la națională a lui Denis Alibec, cel mai important jucător al roș-albaștrilor.

"Alibec e cel mai valoros din lotul Stelei. Dar el trebuie să se concentreze pe tot parcursul meciului. Nu să dea tonul la debandadă. Că ăsta e cuvântul, debandadă. Cu Sporting luat mingea ca în curtea școlii și se întorcea cu ea, să dribleze. A pierdut ușor mingea și îi punea pe contraatac pe cei de la Sporting. N-ai voie să faci așa ceva! Păcat de ce a jucat la Lisabona și de primele 60 de minute din retur. El trebuia să dea tonul la 1-2, să ia el mingea. Dar el a fost primul care a capotat.

Păcat de atitudinea aceasta pe care o are. Îi dau dreptate acum lui Daum. Îl vede așa și se gândește că poate face la fel și la națională. Poate se gândește: «îl iau la națională, strică atmosfera, dă din mâini»", a spus "Fălcosul", la TV Dolce Sport.

Prezentarea celor 3 adversari ai FCSB-ului din grupele Europa League » Confruntări în premieră pentru roș-albaștri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.