International   •   Stranieri   •   POVEȘTI

EXCLUSIV Un tehnician român rememorează experiența de trei ani din Arabia Saudită » Povești inedite dintre cămile și dune de nisip: o cămilă în dar + apartamentul plin de trabucuri

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  vineri, 25 august 2017

Revenit la București după experiența la Al Hilal, antrenorul Ciprian Panait a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor despre experiența inedită trăită în Arabia Saudită.

După 3 ani petrecuți în Arabia Saudită, Ciprian Panait, 40 de ani, a decis să nu-și mai prelungească înțelegerea cu echipa olimpică a lui Al Hilal.

"După ce-am câștigat de două ori campionatul, cei din club au încercat să mă convingă să rămân, dar cred că a venit momentul pentru o nouă provocare în cariera mea", spune Panait, care a lucrat la mai multe echipe din România, printre care Rapid și Vaslui.

Iată 3 povești inedite despre experiența lui Panait la saudiți:


Interzis la Mecca

"Am avut meci cu Al Hilal la Mecca, unde se află Moscheea Sfântă, Masjid al-Haram, cea mai mare moschee din lume. Dacă toată echipa a fost cazată în oraș, pe mine nu m-au primit, pentru că eram ortodox, și m-au cazat la Jeddah, un oraș situat la 100 de kilometri.

În Mecca, în afară de musulmani, nimeni nu are ce căuta, se fac controale foarte, foarte stricte. Nimeni nu riscă să intre acolo! În ziua meciului, am fost luat de la hotel de o mașină, m-au băgat direct în stadion cu o oră înaintea jocului. Am primit aprobare pentru două ore, apoi m-au suit înapoi în mașină și-am plecat direct la Ryad".

O cămilă în dar!


"După ce-am câștigat primul titlu de campion cu Al Hilal am fost chemat de unul dintre prinții din conducere. M-a tras lângă el și mi-a zis: «Mister, ai luat titlul, meriți un cadou din partea mea". Mă întrebam care-o fi cadoul și m-am trezit cu o cămilă! La așa ceva chiar nu mă așteptam! Am luat-o, am lăsat-o în grija celor care se ocupau de asta și apoi am vândut-o cu 35.000 de dolari."

 Apartamentul plin de trabucuri

"Un moment inedit s-a petrecut când am fost invitat acasă de un prinț care avea legătură cu Al Hilal. Avea un palat uriaș! La pauza unui meci mi-a zis să mergem să vedem casa. O vilă imensă de patru etaje, cu zeci de camere, mobilată la cel mai înalt nivel. Neckermann e nimic față de ce avea prințul.

Am început să vizităm palatul, dar după două etaje ne-am oprit. M-a șocat când a deschis o cameră foarte mare, unde era un apartament rezervat în totalitate trabucurilor. Dacă în România există niște cutiuțe speciale pentru așa ceva, acolo era un apartament întreg! Cu temperatură standard, cu o anumită umiditate".

Toate cele opt povești inedite ale lui Panait pot fi citite în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor sau pe platforma Gazeta Digitală!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.