CSA Steaua nu a avut emoții în meciul amical cu Unirea Izvoarele (9-0), ultimul înainte de startul sezonului de Liga 4, iar mijlocașul ofensiv Alin Predescu a fost cel mai bun om din tabăra roș-albaștrilor.
Fotbalistul de 21 de ani a marcat o "dublă" și a oferit o pasă de gol la prima reușită a lui Mirea, printr-un procedeu rabona care i-a încântat pe cei aproximativ 300 de fani prezenți pe Terenul 5 din Complexul Ghencea.
Primul gol al lui Predescu, din penalty:
"Îmi place să creez cât mai multe situații de gol la poarta adversă. Mereu am jucat în stânga, să pot să intru în centru. Am tot exersat centrările rabona la antrenament, iar azi și scorul mi-a permis să le folosesc. Mă bucur că la capătul uneia a și ieșit gol. Poate o să vedeți așa ceva și în campionat, dacă scorul o va permite.
E important că reușim să facem și spectacol pentru fani, care au fost și azi lângă noi. Nu cred că se poate spune că am devenit un idol pentru ei, e prea devreme pentru așa ceva, dar le mulțumesc pentru încredere și susținere. Ne așteaptă un campionat greu, dar noi avem avantajul a două cantonamente și sper să reușim să ne impunem, să promovăm", a spus Predescu pentru GSP.ro.
Predescu este crescut la academia roș-albaștrilor și jucat pentru Steaua de la vârsta de 8 ani, fiind și primul marcator al echipei lui Marius Lăcătuș, cu un gol din penalty în amicalul cu Comprest.
are soră campioană mondială la juniori
Mai mult decât atât, sora sa, Alexandra Predescu, este legitimată la secția de scrimă a CSA. Ea face spadă la Steaua și este campioană mondială la cadeți în 2015.
"Sunt stelist din tată în fiu, născut și crescut în Ghencea. Am început fotbalul la Steaua la 8 ani și de aceea am vrut să bat penalty-ul, mi-am dorit să înscriu primul gol la revenirea Stelei" Alin Predescu, după primul gol la Steaua, în amicalul cu Comprest
{{text}}