Liga 1

Conferință incendiară a lui Hagi: "Dacă la mine e colaps, la națională ce mai e?" » Ce se întâmplă cu Academia + Detalii despre plecarea "Regelui" de la Viitorul

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 26 august 2017

Gheorghe Hagi a vorbit în cadrul unei conferințe de presă maraton despre Viitorul, Academie și planurile sale de viitor, comentând totodată și posibilitatea de a prelua echipa națională. 

"Se încearcă să se murdărească acest proiect al Academiei. Se spune că o desființez? O diversiune mai mare nu am văzut. Faliment? Păi, cum să fim noi în faliment, că la licență suntem primii la Federație. Am încercat să plătim salarii, taxe la stat, cum e normal. 

Să nu mai faceți o diversiune că aș părăsi proiectul, că vom da faliment, că suntem colaps la Academie. Dacă la mine e colaps, la ceilalți ce e ? La loturile naționale și la echipa mare cum e? Voi merge în continuare cu proiectul, singur sau cu partenerii pe care îi am. Cine vine la mine, bine, cine nu, asta e".

S-a terminat un ciclu, am ajuns să fim campioana României. Ceilalți nu au putut, iar noi nu puteam să ne dăm la o parte. Nu eram noi destinați să fim campioni, nu aveam nici buget, n-am declarat niciodată că vrem să fim campioni.

E incredibil câtă răutate e în România. Sper să greșesc, dar se încearcă să se dărâme tot. E incredibil ce am realizat noi cu bani puțini. Am încercat să dăm un sens, să venim cu tineri, talente pentru viitor. România are nevoie de viitor pentru a ieși în lumea bună", a spus Hagi. 

...despre forma slabă a Viitorului: "E fotbal, suntem oameni, e o perioadă mai grea. Nu suntem pregătiți de un challenge atât de mare precum cel european. Mergem în continuare să muncim, iar baza e Academia, care trebuie să producă jucători la nivel internațional. Vrem să mergem în continuare pe linia noastră, la Salzburg am băgat doi jucători născuți în 1999"

...despre plecarea de la Viitorul: "Că va fi azi, mâine, peste un sau doi, mă voi gândi și la nouă provocare pentru mine. Nu-i o noutate, am mai spus asta. Va veni și ziua când voi pleca. Așa e viața, omul se naște și pleacă, așa e și când trăiești. Eu am o dinamică bună, nu stau într-un loc. Am coborât foarte mult, am venit în România, am muncit, poate va veni și ziua când voi urca la nivelul la care am fost"

...despre posibila preluare a echipei naționale: "Nu pot să fac două lucruri. Nu pot, cum să fiu antrenor la națională și să am și Academia? Vă dați seama ce circ se face? Iubesc naționala, am jucat atât timp pentru ea. Îmi place să reprezint România la nivel foarte mare, dar nu se poate"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.