Sporturi   •   Formula 1   •   prelungire

Vettel și-a prelungit contractul cu Ferrari! Pe câți ani e valabilă noua înțelegere

Sebastian Vettel va purta roșu încă trei ani de acum înainte FOTO Reuters

Articol de Valentin Damian   —  sâmbătă, 26 august 2017

Anunțul a fost făcut ieri de scuderia italiană, înaintea sesiunilor de calificări. La începutul săptămânii, Ferrari a comunicat că finlandezul Kimi Raikkonen a semnat o nouă înțelegere cu echipa de la Maranello.

Contractul lui Sebastian Vettel urma să se încheie la finalul anului, iar Ferrari a dorit să pună capăt speculațiilor cât mai repede, mai ales că Mercedes a recunoscut că a avut discuții cu pilotul german. "Scuderia Ferrari a reînnoit acordul său tehnic şi de cursă cu pilotul Sebastian Vettel pentru sezoanele 2018, 2019 şi 2020 ale Campionatului Mondial de Formula 1", se arată în comunicatul trimis ieri, la prânz, fără să mai ofere și alte detalii.

Sebastian Vettel este lider în acest moment în clasamentul pentru titlul mondial, având, după 11 Grand Prix-uri disputate, 14 puncte avans.

Sezonul bun al lui Kimi Raikkonen la Ferrari n-a rămas fără urmări. Italienii au reușit să obțină semnătura finlandezului și pentru cel următor, anunțul fiind făcut la începutul săptămânii. Lui "Ice Man" îi expira întelegerea la finalul acestui an competițional. Kimi Raikkonen este ultimul pilot care i-a adus lui Ferrari titlul mondial (2007).


4 victoriia obținut Sebastian Vettel în acest sezon (Australia, Bahrain, Monte Carlo şi Ungaria)

4 titluri mondiale are pilotul german, toate obținute în perioada când evolua pentru Red Bull (2010, 2011, 2012, 2013)

189 de curseeste numărul curselor la care a participat Vettel de-a lungul carierei, câştigând 46 dintre acestea

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.