Liga 1

Dan Petrescu, nervos după înfrângerea de la Timișoara, 3-4: "Ar trebui să-i schimb pe toți! Preferam să nu marcăm niciun gol"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 26 august 2017

CFR Cluj a pierdut în deplasarea de la Timișoara, scor 3-4 (Citește aici cronica partidei!), iar antrenorul Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit de atitudinea jucătorilor săi.

"Cine se aștepta la așa ceva?! Când iei gol în minutul 1, de la 40 de metri... Căldura a fost incredibilă, golul doi a fost primit mult prea ușor.

La pauză am avut o discuție mai dură. Le-am zis că dacă marcă primii câștigăm. Preferam să nu mai marcăm niciun gol și să le păstrăm pentru etapa viitoare. Am marcat 3 goluri frumoase, care nu ne ajută la nimic. Poate doar pe Balde îl vor ajuta la moral. Pentru mine au fost inutile. Cred că e prima dată când iau 4 goluri în România. Noi nu am avut nicio idee în prima repriză. Jucătorii o să dea vina pe căldură, pe golul rapid. Mă așteptam să reacționăm repede. Sunt foarte supărat și nu vreau să comentez «la cald». Trebuie să analizez ce am greșit eu și ce au greșit jucătorii.

Chiar dacă nu stăm rău în clasament, nu mă așteptam să luam 4 goluri. Știam că Munteanu e într-o formă excelentă. Timișoara a mai avut câteva ocazii. Antrenorul a pregătit foarte bine meciul, jucătorii și-au dat viața. Îi felicit sincer", a declarat Dan Petrescu la TV Digi. 

...despre meciurile următoare: "Ciprian Deac a jucat lovit. A contat foarte mult acest lucru. Vin 3 etape foarte grele. Cu Craiova, la Chiajna și acasă cu Steaua. În această pauză nu o să avem nici 2 zile libere"

...despre absența lui Camora: "Am abordat meciul cu aceeași echipă de la Voluntari. Mă așteptam să-mi iasă. Camora e un jucător important, căpitanul echipei. După acest rezultat ar trebui să-i schimb pe toți. Probabil Camora va juca meciul următor"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.