Cursa de la Spa-Francorchamps a fost un duel între Hamilton și Vettel în care ambii piloți n-au forțat, fiind mai preocupați de uzura cauciucurilor. A câștigat britanicul, iar acum diferența dintre cei doi este de doar 7 puncte
Cursa a început cuminte, fără niciun incident, Hamilton, Vettel, Bottas, Raikkonen, Verstappen și Ricciardo păstrându-și pozițiile câștigate în calificări. Ordinea s-a stricat în turul 10, atunci când Verstappen a abandonat pentru că a pierdut puterea la sistemul de propulsie.
Tocmai la Spa-Francorchamps în fața conaționalilor săi! Kimi Raikkonen n-a frânat cât trebuia în momentul în care și-au făcut apariția steagurile galbene în urma abandonului lui Verstappen. Penalizare de 10 secunde cu stop-and-go, iar "Ice Man" s-a trezit pe locul 7.
Nimic notabil până în turul 30, atunci când Esteban Ocon și Sergio Perez, coechipieri la Force India și din cele văzute "prieteni" la cataramă, au oferit duelul Grand Prix-ul belgian. Cei doi s-au încins pe pistă, iar rezultatul a fost un acroșaj în urma căruia Ocon a rămas fără aripa față, iar Perez a pierdut un cauciuc. Normal, Safety Car, prilej pentru toată lumea să treacă pe la boxe.
Strategii diferite pentru Mercedes și Ferrari
Piloții Mercedes, Hamilton și Bottas, au mers pe pneurile soft, în timp ce Vettel, Ricciardo și Raikkonen au optat pentru ultrasoft. Decizie foarte bună pentru Ricciardo și Raikkonen, care au trecut pe rând de finlandezul Bottas. În schimb, Hamilton a știut să gestioneze situația și a mizat pe faptul că monopostul Mercedes e mai rapid decât cel Ferrari la vitezele de top. Vettel a încercat, însă n-a reușit să intre în plaja de sub o secundă diferență față de britanic, fapt care i-ar fi permis utilizarea DRS-ului.
Spa-Francorchamps, circuitul de casă
Cursele Grand Prix-ului Belgiei rămân astfel o specialitate Mercedes, ultimele trei ediții revenind piloților echipei germane: Hamilton, victorios în două rânduri (2015 și 2017), iar Rosberg, anul trecut.
Cifrele MP
- 58 de succese a strâns Lewis Hamilton în Formula 1
- 3 victorii are britanicul Lewis Hamilton la Spa-Francorchamps, cele din 2015 și 2017 fiind reușite cu Mercedes. Prima a fost obținută în 2010 cu McLaren
- 95 de podiumuri a adunat Sebastian Vettel în carieră
{{text}}