Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de Mare Șlem de la US Open, fiind învinsă de jucătoarea ucraineană Katerina Kozlova.
Românca a pierdut în minimum de seturi, scor 2-6, 6-7 (7), la capătul unui meci care a durat o oră și 53 de minute.
Kozlova nu i-a dat nicio șansă lui Begu în primul set, românca reușind să-și adjudece doar două game-uri.
Begu a început slab și setul secund, Kozlova ducând rapid scorul la 5-2. Jucătoarea română a dat semne de revenire, a salvat trei mingi de meci și a egalat la cinci, ducând ulterior meciul în tie-break.
Acolo, Begu a condus cu 6-2, irosiând însă incredibil cele cinci șanse de a duce meciul în decisiv. Kozlova a revenit și a câștigat tie-break-ul cu 9-7.
Marți noapte, în jurul orei 01:00, va juca și Mihaela Buzărnescu (29 de ani, 133 WTA) aflată în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. Românca va avea parte de un meci infernal, urmând să o înfrunte pe favorita cinci a competiției, daneza Caroline Wozniacki (27 de ani, 5 WTA). .
Marți dimineața, după ora 02:00, Simona Halep se va duela cu Maria Șarapova, în duelul-șoc din primul tur de la US Open. AICI poți urmări meciul în format liveTEXT.
Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, celelalte românce aflate pe tabloul principal al turneului de la Flushing Meadows, vor intra în competiție marți.
{{text}}