CM 2018

Mircea Lucescu e conștient că-l așteaptă iadul la Harkov: "Vor face orice să mă bată, dar și ei se tem de mine"

FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de Daniel Scorpie  —  miercuri, 30 august 2017

Noul selecționer al Semilunii susține că are avantajul de a-i cunoaște perfect pe ucraineni: ”Ei însă însă nu știu cum voi juca eu. Am o poveste lungă cu ei și sunt convins că se tem de mine”. 

Mircea Lucescu e pregătit pentru revenirea în Ucraina, la debutul ca selecționer al Turciei. Antrenorul român pleacă în avantaj, deși meciul are loc la Harkov:

"N-am probleme, pentru că îi cunoaștem foarte bine. Nu pot evolua decât într-un sistem. Echipa înseamnă Iarmolenko și Konoplianka, restul doar nume lângă staruri. Ei însă nu știu cum vom juca noi. Sunt convins că vor face orice să mă bată, avem o poveste lungă și se tem".

"Atenție la greșeli și arbitraje"

Antrenorul român i-a studiat bine pe elevii lui Șevcenko, fostul său adversar de la Dinamo Kiev. "Sunt foarte bine organizați și nu trebuie să le lăsăm multe spații. În această grupă, Ucraina e echipa care poate controla cel mai bine meciurile. Am apelat la cei mai buni și mai experimentați jucători, care știu ce e spiritul de grup. Avem calitate, însă uneori rezultatul este influențat de greșelile de moment și de arbitraje", a explicat Il Luce.

"Vom juca la Harkov cu 40.000 de oameni în tribune. Ei țin să ajungă în Rusia, dar și noi vrem calificarea și vom da tot ce-avem mai bun"
Mircea Lucescu, selecționer Turcia

"Doar proștii își schimbă ideile"

Lucescu le-a explicat ziariștilor turci de ce nu l-a luat la lot pe căpitanul lui Beșiktaș, Ozyakup. "Doar oamenii proşti îşi schimbă ideile. Am vorbit deja cu Oguzhan la telefon, a fost o discuţie privată. Eu am considerat că evoluțiile sale din ultimele 3 săptămâni n-au fost adecvate. Dar asta nu înseamnă că există o problemă între noi. Amândoi suntem profesionişti", a spus selecționerul despre "creierul" campioanei Turciei

"Arda Turan mai merită o șansă"

Il Luce a abordat și subiectul fierbinte al întoarcerii lui Arda Turan la echipa națională: "Oricine merită să i se acorde o șansă în viață. Sunt sigur că este supărat și când am discutat cu el mi-a spus «inima mea e turcă». A dat multe fotbalului de-aici și așteaptă iertare pentru toate sacrificiile făcute pentru Turcia. Experiența mea de viață mă îndeamnă să judec astfel oamenii. Avem nevoie de Arda în aceste preliminarii".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.