Sporturi   •   Tenis   •   TENIS

Halep a ales soluția "de mijloc", după eșecurile din ultima vreme » Ar trebui să ia o decizie radicală?

Halep și Cahill au colaborare care datează din a doua parte a lui 2015 // FOTO: Guliver / Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 30 august 2017

Simona Halep (2 WTA) a fost eliminată în primul tur la US Open, pierzând duelul cu rusoaica Maria Șarapova în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 3-6. 

Românca a părăsit astfel ultimul turneu de Mare Șlem al anului în chiar primul tur, la fel cum a făcut-o și la Australian Open în ianuarie, când pierdea în fața lui Shelby Rogers.

2017 a reprezentat pentru Halep, fără îndoială, anul marilor oportunități ratate: a pierdut finala de la Roland Garros după ce a condus o bună parte din meci, ratând alte patru șanse mari de a trece pe primul loc. Simona a  clacat însă de fiecare dată, iar specialiștii au început să lanseze întrebări și să caute posibilele cauze ale eșecurilor repetate ale Simonei. 

Pe lista factorilor care nu o lasă pe Simona să avanseze în carieră se numără, în viziunea diverșilor specialiști,  și actualul antrenor, Darren Cahill. Acesta e acuzat pentru tacticile defensive abordate de Simona în meciurile importante și de faptul că jucătoarea nu-și asumă mai multe riscuri, așa cum o făcea în perioada când lucra cu belgianul Wim Fissette. 


În ultimul editorial, jurnalistul Cristi Geambașu a pus serios la îndoială capacitățile manageriale ale antrenorului australian:

"Vedem că Simona Halep şi-a pierdut anduranţa în raliuri, în general loveşte mai moale, serveşte mediocru, nu schimbă ritmul/registrul tactic, nu recurge la scurte aproape niciodată, se enervează şi mai des decât înainte.

Iar dacă vine cineva şi ne spune că astea sunt roadele muncii cu Darren Cahill ori că procesul evolutiv este în curs, o luăm nu ca pe o ironie, ci ca pe sfidarea bunului simţ", a scris jurnalistul Gazetei. Citește AICI editorialul complet.

Un prim pas pare să fi fost făcut de Halep, care a anunțat imediat după înfrângerea cu Șarapova că fostul jucător Andrei Pavel a fost cooptat în staff-ul său, fără ca activitatea lui Cahill să fie însă întreruptă. Ar fi mai oportună demiterea antrenorului? 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.