CM 2018

Dinu: "E băiat bun, dar fumează 3 pachete pe zi" » Ce sperietură a tras! Motivul pentru care un internațional român s-a lăsat de țigări

Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit  —  joi, 31 august 2017

Fumător înrăit, fundașul lui Ludogoreț Cosmin Moți ar fi abandonat recent viciul care l-a făcut celebru printre ”tricolori”, după ce s-ar fi speriat din cauza unor analize efectuate în prima parte a anului.

Poveștile cu fumătorii din echipa națională au făcut carieră ani de zile prin cantonamentele "tricolorilor". Iar ultimul mohican dintre împătimiții țigărilor rămăsese Cosmin Moți, chemat acum pe ultima sută de metri de Daum pentru "dubla" cu Armenia și Muntenegru, la care mai există în lot alți doi admiratori ai nicotinei, Chiricheș și Deac, ambii însă doar ocazional.

Fundașul lui Ludogoreț le-ar fi mărturisit unor amici că a renunțat recent la viciul care-l plasase într-o companie selectă la națională, alături de Mutu, Chivu, Tamaș, Lobonț, Mihali sau Viorel Moldovan. Iar decizia ar fi venit după ce ex-dinamovistul s-a confruntat cu probleme medicale în prima parte a anului, când a trecut printr-o serie de răceli repetate și accese de tuse neobișnuite. "Băiatul s-a speriat după ce a aflat rezultatul unor analize care nu ieșiseră foarte bine, dar care s-au reglat ulterior. A rămas însă cu spaima de moment", susțin apropiați ai jucătorului.

În 2012: "Fumez 7-8 țigări pe zi"

De altfel, Moți n-a ascuns niciodată pasiunea sa pentru țigări. Într-un interviu acordat pentru GSP în 2012 mărturisea: "Fumez, dar nu poate spune nimeni că am o viaţă sportivă dezordonată. Anul trecut am convenit cu Ioan Andone să mai răresc ţigările. Când intram în cantonament la Săftica, îmi lua pachetele şi îmi dădea două ţigări pe zi. P-alea le fumam, atât. Acum nu fumez două ţigări pe zi, dar nici trei pachete, cât au zis unii, ci cam 7-8 pe zi. Dacă aş simţi că fumatul mă afectează vreun pic, în secunda următoare m-aş lăsa".

Mutu a făcut ravagii

"Briliantul" a fost one-man-show la națională în materie de țigări. "Fuma și în cameră. Nu se putea abține. A stat într-un cantonament împreună cu Alin Stoica și a trebuit să doarmă cu geamul deschis din cauza fumului. Stoica s-a trezit dimineață răcit cobză", povestește un ex-internațional. Mutu a fost surprins în timp ce fuma pe ascuns și în timpul unui turneu efectuat de "tricolori" în SUA, în 2006, când se ascundea în spatele autocarului pentru a nu fi văzut de antrenori și jurnaliști.

Tamaș și Lobby au dat cu pietre după ziariști

În septembrie 2008, un incident între doi jucători de la națională și jurnaliști s-a produs în Grădina Botanică din Cluj, înaintea partidei România - Lituania 0-3. La plimbarea "tricolorilor", Lobonț și Tamaș se retrăseseră într-un colț pentru a fuma, dar s-au enervat când au observat că sunt filmați și fotografiați, începând să arunce cu pietre după ziariștii aflați la fața locului.

"Moți e un băiat deosebit, un copil bun, dar fumează trei pachete de țigări pe zi. El, practic, respiră nicotină, nu oxigen. Fumează încontinuu"
Cornel Dinu, ex-antrenor Dinamo, aprilie 2010


În 2012 a fost surprins de paparazzi cu trei pachete de ţigări palmate

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.