Campionate

Alexis Sanchez, persona non-grata în vestiarul lui Arsenal! Doi jucători importanți ai lui Wenger l-au confruntat

Foto: Reuters

Articol de Florin Matei  —  miercuri, 30 august 2017

După o vară în care a insistat că vrea să joace în Liga Campionilor, lui Alexis Sanchez i-a fost acceptată cererea de transfer de către șefii lui Arsenal, care au declarat că orice club care va plăti suma de 65 de milioane de euro are liber să negocieze cu atacantul chilian.

Atitudinea afișată de fostul jucător al Barcelonei în ultimele luni nu le-a picat prea bine coechipierilor lui Sanchez, mai ales celor loiali clubului, care au refuzat de-a lungul anilor oferte de la cluburi mai bine cotate decât echipa londoneză.

Presa din Anglia susține că relația jucătorului cu ceilalți fotbaliști din lot se deteriorează pe zi ce trece, iar recent a ieșit la iveală un episod care l-a avut în prim-plan pe Sanchez.

Conform jurnaliștilor din Albion, în luna martie a acestui an, chilianul a părăsit nervos una dintre ședințele de pregătire ale lui Arsene Wenger, iar o parte dintre colegii săi au răbufnit. Se pare că Laurent Koscielny și Aaron Ramsey, doi dintre cei mai importanți și exerimentați oameni din lot, l-au confruntat pe starul capricios.

În urma disputei, antrenorul francez a hotărât să îl lase pe banca de rezerve pe cel mai bun om de atac din lot pentru partida următoare, o deplasare pe Anfield, în fața lui Liverpool. Scorul final a fost 3-1 pentru "cormorani", singurul gol al "tunarilor" venind dintr-o pasă a lui Sanchez, care a fost introdus în repriza a doua de către Wenger, la scorul de 2-0 pentru gazde.

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.