Stranieri

Rednic a povestit cum i l-a "furat" pe Rotariu lui Boloni: "I-am zis: «Bă, nu ți-e rușine?»"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 31 August 2017

Mircea Rednic l-a transferat joi pe Dorin Rotariu de la FC Brugge la Mouscron și explică cum l-a convins pe jucător să vină la echipa sa, deși a fost dorit și de Ladislau Boloni la Antwerp.

"Roti și-a dorit să vină aici, m-am bazat foarte mult pe cuvântul lui. Cei de la Brugge au fost și ei de acord, mai ales că el a lucrat cu mine. Au acceptat imediat să-l împrumute aici. Știam că îl vrea și Boloni la Antwerp. Suntem doi români și încercăm să ne lucrăm unul pe celălalt.

Cu două zile înainte să înceapă campionatul, Loți mi-a luat cel mai bun apărător, cu 300.000 de euro. Noi pe Rotariu l-am luat gratis și nu plătim nimic, pentru că Brugge îi plătește contractul. E 1-1 la jucători luați, dar financiar e 3-0 pentru noi", a declarat Mircea Rednic la TV Digi Sport.

"Singura chestie care m-a deranjat a fost când m-a sunat și mi-a zis: «Mircea, cred că luăm un jucător de la tine. Cum e?». I-am zis: «Bă, nu ți-e rușine, adică, vezi-Doamne, tu nu știai. Ți l-a făcut așa, cadou, s-a băgat D'Onofrio și l-a luat el, că îl cunoaște bine pe Dino». N-am avut ce să facem, pentru că avea clauză în contract, de 300.000 de euro. Au plătit-o și l-au luat. Eu nu l-am sunat, chiar mi-a fost teamă (n.r. după transferul lui Rotariu)" Mircea Rednic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.