CM 2018

Portarul Astrei e eroul Bulgariei » Iliev a apărat un penalty la prima victorie în fața Suediei după 50 de ani!

Articol de Theodor Jumătate  —  vineri, 01 septembrie 2017

Era prima oară când Plamen Iliev juca din primul minut la "națională" într-un meci oficial. Tocmai acum, împotriva Suediei, în fața căreia bulgarii pierduseră 7 partide la rând, având golaveraj 0-20!

O selecționată scandinavă pe care nu o bătuseră de 50 de ani! Au reușit acum, cu "Pațo" titular. Și portarul Astrei (transferat după un an și jumătate la Botoșani) e eroul vecinilor!

În minutul 16, goalkeeperul în vârstă de 25 de ani i-a ghicit colțul lui Forsberg, blocând apoi la aceeași fază șutul lui Berg. A fost începutul unei seri excelente pentru Iliev.

A primit două goluri - imposibil de parat, Lustig și Berg au trimis mingea lângă bară -, dar și-a salvat echipa în multe faze delicate.

"Este cel mai important moment al carierei mele", a declarat Plamen, care a apărat și la Astra lovituri de pedeapsă. Două în șase minute: pe 3 aprilie, la 1-2 cu Viitorul. 

3 selecții
are Plamen Iliev la "naționala" Bulgariei; a debutat în 2012, la un amical cu Turcia (0-2)

1 singur 
punct mai are de recuperat Bulgaria pentru a egala Suedia în lupta pentru un loc de baraj

"Le putem crea probleme multor echipe. Am vorbit cu băieții, mergem în Olanda să încercăm o altă surpriză" Plamen Iliev, portar Bulgaria

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.